Cinematografele de stat şi grădinile de vară vor fi transferate la primării

0
641

Deputaţii au decis marţi că toate sălile de cinema şi grădinile de vară aflate în prezent în administrarea Regiei Autonome România-Film vor putea fi trecute în subordinea primăriilor. Este vorba de 166 astfel de spaţii, al căror transfer a fost blocat de Guvernul Boc în anul 2011, printr-o ordonanţă de urgenţă.

Intenţia este ca aceste cinematografe de stat să treacă la autorităţile locale, pentru a-şi păstra destinaţia de spaţii de cultură. Sunt locaţii centrale şi ar trebui să rămână ca spaţii exlcusiv de cultură, a explicat pentru cotidianul.ro deputatul PSD Florin Pâslaru, secretar al Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor.

El a adăugat că, pentru a putea prelua spaţiile respective, primăriile trebuie să prezinte Ministerului Culturii, RADEF, un proiect cu privire la activităţile care se vor desfăşura în spaţiile respective. Pâslaru a mai spus că astfel vor fi evitate cazurile de până acum, când Regia a vândut asemenea spaţii unor investitori particulari care le-au transformat în magazine, fabrici de pâine sau alte afaceri care nu au nicio legătură cu destinaţia iniţială a locurilor respective.

Prin votul dat marţi în Plenul Camerei Deputaţilor se revine la legislaţia din 2008, care dă dreptul primăriilor să preia aceste spaţii.

sursa: cotidianul.ro

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Replica, 25.03.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply