Un constănţean la conducerea Administraţiei Fondului pentru Mediu

0
322

Adrian Gearâp, fostul consilier personal al fostului ministru Nicolae Nemirschi (documente).

În Monitorul Oficial al României de vineri a fost publicată decizia  privind numirea lui Adrian Gearâp în funcţia de preşedinte cu rang de  secretar de stat al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Adrian  Gearâp este constănţean şi a fost, în timpul guvernării PSD-PDL,  consilierul personal al fostului ministru al Mediului, social democratul Nicolae Nemirschi.

Numirea a fost confirmată chiar de Adrian Gearâp care însă nu a fost deloc comunicativ. El a declarat că „numirea este prea  proaspătă”, fapt pentru care consideră că e prematur să facă declaraţii. Înainte de a fi numit şef al Administraţiei Fondului pentru Mediu,  Gearâp era, potrivit propriilor declaraţii, „director de cabinet al  Fondului pentru Mediu, al preşedintelui Fondului”. În vârstă de 34 de  ani, Adrian Gearâp este absolvent de studii economice.

Continuarea articolului, în Ziua de Constanta, Luni, 04 Februarie 2013.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply