Mangalia: „Mercurialul“ Pieţei Centrale, afişat pe o plasmă ultramodernă

0
923

După inaugurarea Pieţei Saturn, conducerea Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat Mangalia a demarat o acţiune de reabilitare şi reorganizare a Pieţei Centrale.

Astfel, potrivit directorului ADPP Mangalia, Cătălin Cornaci, de la un număr iniţial de 30 de tarabe, în prezent, au mai rămas doar 13. „Am considerat că aşa putem „aerisi“ incinta pieţei, pentru că spaţiul devenise impropriu, iar cetăţenii abia aveau loc să treacă printre tarabe. Avem şi alte două pieţe în Mangalia, cea nou inaugurată de la Saturn şi Piaţa Sud.

Şi aici, numărul clienţilor este foarte mare, iar producătorii, care nu s-au mai regăsit în centru, îşi vor putea găsi la fel de mulţi clienţi şi în celelalte pieţe. Pe această cale, doresc să îi invit pe producătorii adevăraţi să apeleze la noi, ADPP-ul, pentru că suntem deschişi la orice fel de colaborare“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, Cătălin Cornaci.

În Piaţa Centrală, va fi înfiinţat un magazin apicol, iar raionul de lactate va fi extins.

Ca o noutate absolută, tot aici, a fost instalată o plasmă pe care vor rula „preţurile recomandate”. „Împreună cu producătorii, am stabilit preţuri reduse la o serie de alimente de bază, cum ar fi cartofii, ceapa, morcovii etc. Aceste preţuri vor apărea pe ecranul instalat în piaţă“, afirmă Cătălin Cornaci.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Toate pieţele din Mangalia vor avea o organizare similară: tarabe pentru producători, hale de carne, peşte şi lactate şi, în curând, magazine tip economat.

editiadesud.ro, duminică, 27 ianuarie 2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply