Meciul Ungaria-România din 22 martie, se va disputa cu porţile închise!

0
752

Comisia de Disciplină a FIFA a decis marţi ca Ungaria să joace cu porţile închise următorul meci, adică fix cel cu România, programat pentru 22 martie 2013, şi să mai fie şi amendată cu 40.000 de franci elveţieni (echivalentul a 33.000 de euro) pentru comportamentul suporterilor săi la amicalul cu Israelul, din 15 august 2012.

De fapt, marţi au fost sancţionate atât Ungaria, cât şi Bulgaria. Ambele vor disputa cu porţile închise partidele de acasă din faza de calificare pentru Mondialul 2014 de fotbal, din cauza “actelor rasiste sau antisemite apreciate drept ruşinoase sau odioase” ale suporterilor lor, a anunţat FIFA, citată de AFP.

Meciurile Ungaria-România şi Bulgaria-Malta din 22 martie vor fi jucate cu tribunele goale, potrivit deciziilor pronunţate de Comisia de Disciplină a FIFA la 20 noiembrie 2012, şi comunicate celor două federaţii naţionale în cursul zilei de marţi.

Continuarea articolului, în Jurnalul.ro, miercuri, 9 ian.2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply