Primăria Mangalia caută constructori pentru Clubul Nautic „Callatis“

0
255

Primăria Mangalia a lansat un anunţ de licitaţie în sistem SEAP prin care doreşte să contracteze compania care se va ocupa de execuţia lucrărilor pentru proiectul „Club Nautic Callatis”. Reamintim că, întregul proiect este finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 şi va fi implementat pe o perioadă de 16 luni de la semnarea contractelor de finanţare. Astfel, Primăria Mangalia trebuie să se ocupe de găsirea unei companii care să ofere serviciile menţionate anterior, contra sumei de 3.376.822.49 de lei.

Scopul principal al acestui demers îl reprezintă crearea unei legături economice şi sociale în zona transfrontalieră Mangalia-Balcic prin stimularea dezvoltării afacerilor pe segmentul de turism nautic. Prin înfiinţarea Clubului Nautic Callatis vor fi sprijinite firmele ce pot contribui la dezvoltarea segmentului de turism nautic şi implicit la dezvoltarea turismului de litoral. Aceste acţiuni vor contribui la diminuarea divergenţelor economice în regiunea de graniţă vizată, crescând totodată potenţialul de turism nautic al zonei Mangalia-Balcic şi al zonei de coastă Constanţa-Dobrich.

Clubul va avea o structură de tip P+1 şi va fi dotat cu spaţii de găzduire pentru operatorii în turism nautic, săli pentru organizarea de evenimente, spaţii pentru secretariatul comun al firmelor găzduite. Acestea vor fi dotate cu obiectele de mobilier şi toată logistica necesară desfăşurării unei activităţi în condiţii normale. Suplimentar, membrii clubului vor avea acces la o ambarcaţiune de agrement ce va fi elementul reprezentativ al Clubului.

Menţionăm că firmele interesate de licitaţia deschisă îşi pot depune oferta până pe 20 decembrie, ora 11.00. Licitaţia va avea loc în aceeaşi zi, de la ora 14.00.

Alexandra Balan, Cuget Liber, Miercuri, 12 dec.2012.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply