Campanie de colectare a deşeurilor electrice şi electronice, la Mangalia

0
621

electronicepewastec9fdfe0b871333-1355321544.jpg

Campania „Locul deşeurilor nu e acasă. Trimite-le la plimbare!”, realizată de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec împreună cu autorităţile locale, urmează să se desfăşoare în municipiul Mangalia, în perioada 15 – 16 decembrie 2012.

Sâmbătă şi duminică, între orele 9,00 – 16,00, locuitorii din Mangalia sunt invitaţi să se debaraseze de obiectele electronice şi electrocasnice care nu le mai sunt de folos la punctul de colectare ce va fi amenajat la Poliţia locală (ADPP) – Mangalia, str. Delfinului, nr. 1.

Fiecare deponent care va participa la acţiunea de colectare, va fi înscris automat într-o tombolă cu premii. Ei vor putea câştiga două hote, două aspiratoare, două cafetiere şi două maşini de călcat. Câştigătorii vor fi anunţaţi la extragerea care va avea loc în data de 17 decembrie 2012, ora 11,30, la  sediul Poliţiei locale.

Cetăţenii care deţin deşeuri voluminoase vor beneficia de preluarea gratuită de la domiciliu, printr-o programare prealabilă la numărul de telefon 0751/302.127.

Comenzile de preluare de la domiciliu pot fi făcute în perioada 10 – 16 decembrie 2012, între orele 9,00 – 17,00.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cuget Liber, Miercuri, 12 decembrie 2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply