Prezenţa la referendumul de la Mangalia – 43,26%

0
770

În urma centralizării proceselor-verbale de la referendumul privind extracţia gazelor de şist, reiese faptul că în municipiul Mangalia s-au prezentat la urne 43,26% din numărul total de 35.717 alegători înscrişi pe lista electorală permanentă.

Conform procesului-verbal întocmit de Biroul Electoral de Circumscripţie, s-au înregistrat 15.265 de voturi valabil exprimate.

Un număr de 13.313 persoane (86,16%) au răspuns “NU” la întrebarea: “Sunteţi de acord cu riscul de afectare a pânzei freatice şi a turismului în urma exploatării gazelor de şist din sudul litoralului?”

De asemenea, 1.952 de persoane (12,63%) au răspuns “DA” la această întrebare, restul fiind voturi nule.

Conform legislaţiei în vigoare, referendumul nu este validat, întrucât nu au votat mai mult de jumătate din numărul de alegători înscrişi pe listele electorale permanente.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

MangaliaNews.ro, Luni, 10 decembrie 2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply