Rezolvarea problemei câinilor comunitari, la Mangalia, depinde de cooperarea populaţiei

0
700

Rezolvarea problemei câinilor comunitari depinde de cooperarea populaţiei

Primarul Mangaliei, Cristian Radu: „Sterilizarea animalelor, în special a celor cu stăpân, fără valoare chinologică, felinologică, este singura măsură eficientă şi durabilă, iar populaţia trebuie să coopereze cât mai bine”.

STERILIZARE

Campania Primăriei Mangalia de a steriliza animalele (câini şi pisici) de rasă comună cu şi fără stăpân a dat roade. Primarul Mangaliei, Cristian Radu, spune că în primele două acţiuni de sterilizare, care au avut loc în vară şi la începutul toamnei, au fost operate aproape 1.400 de animale, din care aproape 90% au fost câini, de rasă sau nu, cu stăpân sau fără.

„Toată lumea îşi doreşte să ne ocupăm de câinii maidanezi, ceea ce şi încercăm să facem. Numai că adevărata problemă o reprezintă patrupedele din gospodăriile oamenilor, deoarece puii acestora ajung de cele mai multe ori pe stradă, pentru că sunt aruncaţi de stăpâni. Şi, astfel, se înmulţeşte populaţia canină din oraş. Degeaba îi sterilizăm noi pe cei din stradă dacă apar alţii de la case”, a spus Radu, care face apel la populaţie să coopereze. „Nu vom putea reduce numărul câinilor comunitari dacă nu sterilizăm toţi câinii”, a spus primarul.

CAMPANIE

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Edilul Mangaliei a afirmat că, pentru a reduce din numărul animalelor cu şi fără stăpân, administraţia locală a demarat, la începutul acestei săptămâni, cea de-a treia campanie de sterilizare a animalelor cu şi fără stăpân de rasă comună.

Sterilizările se efectuează de către medicul veterinar Lucian Miloşan, în incinta Biobazei Mangalia (fosta moară, în spatele depozitului Polux de la ieşirea din Mangalia spre Constanţa), permanent, de luni până vineri, între orele 08.00 – 12.00.

Sterilizarea animalelor, în special a celor cu stăpân, fără valoare chinologică, felinologică, este singura măsură eficientă şi durabilă pentru gestionarea populaţiei animalelor comunitare”, a spus Cristian Radu. El a adăugat că cetăţenii oraşului, dar şi cei din localităţile limitrofe, care doresc să-şi sterilizeze gratuit animalele, se pot adresa medicului veterinar.

Tatian IORGA, Telegraf, Vineri, 7 dec.2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply