La Mangalia, s-a inaugurat staţia de gaze naturale

0
746

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu primarul Constanţei, Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, alături de canditaţii USL, Nicolae Moga şi Victor Manea au participat, miercuri, 5 decembrie, la inaugurarea staţiei de gaze naturale care alimentează oraşul Mangalia.

La evenimentul care a avut loc la Staţia de Gaz de la intrarea în oraş, pe drumul spre Albeşti, în zona Şantierului Naval Militar Mangalia, sector 1 au mai fost prezenţi numeroşi cetăţeni ai oraşului, alte oficialităţi de la nivel local şi judeţean.

Primarul Cristian Radu şi cel al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, alături de senatorul Nicolae Moga au aprins dintr-o nacelă, flacăra de pe conducta staţiei.

“Mă bucur că am urgentat lucrările la conducta de gaz pentru ca cei 43 de mii de cetăţeni ai Mangaliei să beneficieze de confortul termic mult aşteptat. În zilele următoare, prima centrală termică din oraş va fi racordată la reţeaua de gaz, iar până în vara anului viitor toate centralele din oraş să aibă gaz în conductă. Acest fapt va însemna şi o micşorare a preţului gigacaloriei”, a menţionat primarul Cristian Radu.

La rândul său, primarul Radu Mazăre a precizat că “tot ce s-a realizat în judeţul Constanţa este meritul oamenilor de valoare de la nivel judeţean, iar pe această cale, salut proiectul senatorului Nicolae Moga care a reuşit să alimenteze cu gaz oraşul Mangalia”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Senatorul Nicolae Moga s-a declarat mulţumit de proiect şi a completat că “nici un efort nu este prea mare atunci când dorim să facem lucruri bune pentru semenii noştri. Aducerea gazului în Mangalia reprezintă un pas spre civilizaţie şi vom lupta ca în tot judeţul să se întâmple acest lucru”.

Nu în ultimul rând, preşedintele CJ, Nicuşor Constantinescu a menţionat că “racordarea la gaz nu înseamnă numai civilizaţie ci, implicit, costuri mai mici la întreţinerea locuinţei, dezvoltarea Mangaliei şi a sudului litoralului, precum şi atragerea de investitori în zonă”.

Miercuri, 5 decembrie 2012,                        Biroul de presă al Primariei Mangalia.

Galerie foto: Replica, 6 dec.2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply