La Mangalia, s-a deschis un punct de lucru al Serviciului Paşapoarte

0
769

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu prefectul Constanței, Eugen Bola, au participat, miercuri, 21 noiembrie, la deschiderea unui punct de lucru al Serviciului de Pașapoarte Constanța, care funcționează în incinta Poliției Mangalia.

La eveniment au mai fost prezenți Ion Văcaru, comisar șef din cadrul Serviciului Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Constanța şi Nicolae Pescaru, comisar șef al Poliției Mangalia.

Punctul de lucru de la Mangalia este deschis în fiecare miercuri, între orele 10.00 – 14.00 și are ca scop eficientizarea fluxului de preluare a cererilor, în vederea eliberării pașapoartelor simple electronice, în sistem off-line.

“Crearea acestui birou este extrem de importantă, deoarece vine în sprijinul atât al cetățenilor din Mangalia, dar și a celor din zonele limitrofe, care nu mai trebuie să se deplaseze la Constanța pentru eliberarea unui pașaport, evitându-se în acest mod cheltuielile suplimentare” , a precizat Cristian Radu.

La rândul său, prefectul Eugen Bola a completat că: „punctul de lucru de la Mangalia a luat ființă în urma semnării, în mai puțin de o lună, a unui protocol între Prefectură și Primăria Mangalia”, iar scopul final a fost acela de a veni în sprijinul cetățenilor care se află la distanțe mari de municipiul Constanța.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Edilul Mangaliei a mai precizat că, pe viitor, la Mangalia va exista un ghișeu unic pentru eliberarea permiselor de conducere și a cazierelor judiciare. Primarul Cristian Radu, a fost primul cetățean al orașului care, cu această ocazie, și-a depus la biroul nou înființat, documentele necesare în vederea preschimbării pașaportului.

Miercuri, 21 noiembrie 2012,      Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply