Propunere: Relaxare fiscală pentru agenţii economici din Mangalia

0
648
Relaxare fiscală pentru agenţii economici din Mangalia

Primarul Mangaliei, Cristian Radu: „Vrem să ajutăm agenţii economici, nu să-i împovărăm cu taxe”

ÎNTÂLNIRE

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a avut, ieri, o întâlnire cu agenţii economici din oraş pe tema identificării problemelor cu care aceştia se confruntă şi stabilirea oportunităţilor de dezvoltare a mediului de afaceri local. „Municipalitatea va sprijini toate proiectele de dezvoltare locală, prin acordarea de facilităţi, astfel încât să se creeze noi locuri de muncă. Vrem să ajutăm agenţii economici, nu să-i împovărăm cu taxe”, a declarat Cristian Radu, care a adăugat că Primăria va încerca, pe viitor, o relaxare fiscală pentru agenţii economici care nu au datorii.

„Se va ţine cont de istoricul societăţilor, de felul în care acestea şi-au îndeplinit obligaţiile fiscale”, a spus Cristian Radu. Primarul Mangaliei a afirmat în cadrul întâlnirii că este în discuţii cu o companie privată din Spania, în vederea atragerii de investiţii în zona Parcului Industrial din Mangalia. Primarul a adăugat că, în prezent, se fac demersuri la nivel central pentru deblocarea fondurilor destinate reabilitării tramei stradale din oraş şi staţiuni.

SOLICITĂRI

La rândul lor, agenţii economici prezenţi la întâlnirea cu primarul au ridicat mai multe probleme, printre care se numără dezvoltarea zonei de agrement şi a proiectelor culturale atât pentru atragerea turiştilor, cât şi pentru locuitorii oraşului. În acest sens, edilul a subliniat că anul viitor va fi demarat un proiect amplu de reabilitare şi modernizare a instituţiilor de cultură din oraş, cu fonduri europene. În cadrul discuţiilor, Cristian Radu a mai spus că, pentru sezonul 2013, în staţiuni se vor stabili concret spaţii special destinate pentru comerţ.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Tatian Iorga, Telegraf, Marti, 23 Octombrie 2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply