Cine sunt şi cu ce se ocupă noii consilieri locali ai Mangaliei

0
738
Afacerişti, “coana” preoteasa şi un rockerCine sunt şi cu ce se ocupă noii consilieri locali ai Mangaliei

Jumătate din Consiliul Local al municipiului Mangalia este alcătuită din figuri proaspete pentru politica urbei. Din vechiul legislativ local au rămas Sorin Andrei (om de afaceri, liderul PNL Mangalia), Vasile Iorga (vicepreşedinte, deocamdată, la DMHI, membru PDL), Bogdan Maganu (om de afaceri, desemnat acum şi viceprimar din partea PSD), Gheorghe Mazâlu (decanul de vârstă al PSD, pensionar, fost profesor de chimie), Ion Mincă (om de afaceri, fost consilier local PC, reales acum pe lista PRM), Dănuţ Moldovan (de asemenea, om de afaceri, fost consilier PDL, reales pe lista PSD), Ion Petcu (încă un om de afaceri, fost şi actual consilier PSD) şi Vasile Olan (evident, om de afaceri, ales pe lista ACD, lider al PC).

Pe listă ar fi trebuit să se afle şi consilierul PDL Paul Foleanu, avocat şi directorul general al firmei de stat Neptun Olimp SA, al cărui mandat a fost, însă, invalidat. Şi printre noii veniţi în Consiliul Local Mangalia se află nume cu notorietate cel puţin la fel de mare cu a mai vechilor aleşi. Astfel, consiliera locală PDL Linica Stan a fost în mandatul 2004- 2008 consilier judeţean PSD, colegă cu Mihai Claudiu Tusac, în paralel controlând cea mai mare societate de turism de pe litoral, SC THR Marea Neagră SA.

De asemenea, alesul PDL Levent Beghim este un cunoscut om de afaceri local, cunoscut ca fiind printre cei mai importanţi finanţatori ai partidului, dar şi unul din cei mai activi membri. De asemenea, tot din partea PDL, a intrat în Consiliul Local doctoriţa Laura Cârlan, membră a Consiliului de Administraţie de la Sanatoriul Balnear Mangalia şi cumnata protoiereului Vasile Cârlan.

La rândul său, Marin Eugen Guţă, care a urcat în Consiliul Local Mangalia din partea PSD călcând peste cadavrul politic al lui Constantin Filimon, pensionar MApN, este unul din patronii Simpa Trans, una din cele mai mari firme de transport persoane din judeţul Constanţa.

Una din cele mai exotice figuri din noul legislativ mangaliot este cea a lui Marian Ciocâia, fostul şofer de ambulanţă intrând în Consiliul Local de pe lista PPDD. Tot de la PPDD între noii aleşi se numără şi Ştefan Bociog, un apropiat al lui Ciocâia – se spune că ar fi iubitul fetei lui Ciocâia -, urmează carnea tânără aruncată de PNL în consiliu: Cristian Drăgan, patronul unei firme subcontractoare din DMHI şi Florin Leonard Tănase, un rocker care şi-a făcut veacul prin Spania, până acum două luni, fiind figuri necunoscute până acum mediului politic mangaliot.

Alt new-entry în CL este Ghiulgian Membulat, patroana hotelului Alutus, unde şi-a instalat Tusac sediul de campanie şi care a acces în Consiliul Local de pe lista PSD-ului.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cristian ANTON, Replica, 4 iulie 2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply