Priorităţile Primăriei Mangalia

0
770

farmec.ro
carturesti.ro%20

 

Noul primar al Mangaliei, Cristian Radu, a vorbit ziarului Cuget Liber despre nevoile imediate ale municipiului Mangalia. Radu a explicat că există două teme pe agenda sa pe care le va soluţiona în primele zile din mandatul său. Prima dintre ele vizează igienizarea şi reabilitarea parţială a staţiunilor, iar cea de-a doua soluţionarea problemei lipsei apei calde.

„Trebuie să ne ocupăm de aspectul staţiunilor“

„Sunt foarte multe probleme care necesită soluţionare urgentă, însă două primează şi ne vom ocupa de ele în perioada imediat următoare. Una dintre ele vizează felul în care arată staţiunile. Este foarte important să executăm o serie de lucrări de igienizare pentru că suntem în plin sezon şi sunt foarte mulţi turişti. În plus, există probleme cu iluminatul public. Există zone prost iluminate din start şi există zone în care au fost furate cablurile. De asemenea, trebuie să soluţionăm problema câinilor fără stăpân pentru că au fost cazuri de persoane care au fost muşcate. Nu este normal ca oamenii să fie muşcaţi şi alergaţi de câini, dar nu este nici vina câinilor că se află pe stradă. Nu au ce să caute acolo şi trebuie să ne ocupăm de asta. Vom face şi o ecologizare a staţiunilor, per ansamblu, să scăpăm de buruieni şi gunoaie şi, poate cel mai important, să facem o dezinsecţie. Această acţiune va duce la dispariţia ţânţarilor, una dintre cele mai mari neplăceri pentru turişti, a căpuşelor şi a altor insecte”, a spus Radu.

„Scăpăm de contractul păgubos cu Callatis Therm“

Primarul independent al Mangaliei a menţionat că o altă situaţie ce trebuie gestionată este cea privind lipsa apei calde.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Cea mai importantă problemă pentru locuitorii Mangaliei în momentul de faţă este lipsa apei calde. Avem soluţii pentru aceasta şi trebuie ca imediat ce ajungem la primărie să scăpăm de acest contract păgubos cu Callatis Therm care ne-a dat mare bătaie de cap în ultima perioadă. Cam acestea ar fi priorităţile zero, însă noi avem în plan mai multe iniţiative”, a declarat edilul.

Menţionăm că şedinţa de constituire a Consiliului Local Mangalia va avea loc luni, începând cu ora 11.00.

Alexandra BĂLAN, Cuget Liber, Sambata, 30 Iunie 2012.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply