Candidatul independent "îi suflă în ceafă" lui Tusac!

0
664

farmec.ro
carturesti.ro%20

Cristian Radu a petrecut alături de 4.500 de oameni, de 1 Mai 

Cristian Radu şi-a depus candidatura la Primăria Mangalia, pe data de 1 mai, fiind însoţit de consilieri, susţinători şi echipe de voluntari. Aşa cum am promis, candidez ca independent, pentru a nu-i dezamăgi pe cetăţeni. Partidul meu este Mangalia mea şi candidez susţinut de mangalioţii mei, a declarat Cristian Radu, care, la depunerea candidaturii de independent, a prezentat 2.500 de semnături strânse de la cetăţeni, deşi numărul minim pentru a intra în cursă era 1.000. Vreau să transform Mangalia într-un oraş cu adevărat european, iar programul meu este structurat pe două etape, a mai spus Cristian Radu. Cele două etape se referă la: în primă fază, rezolvarea problemelor legate de furnizarea căldurii, apă, curăţenia în oraş şi în staţiuni, câinii comunitari; a doua etapă: cea legată de dezvoltarea turismului, investiţii şi crearea de locuri de muncă, dezvoltarea urbanistică etc. Programul lui Cristian Radu este unul realist şi care se referă exact la problemele şi nevoile unei localităţi precum Mangalia, lucru asupra căruia sunt de acord şi mulţi dintre mangalioţi. Acesta este şi motivul pentru care actualul primar al Mangaliei, Claudiu Tusac, îl priveşte pe Cristian Radu ca pe principalul său contracandidat, din câte spun surse din cadrul PSD. Şi sondajele de opinie arată acest lucru: Cristian Radu îi suflă în ceafă lui Claudiu Tusac. Ca reacţie şi totodată dovadă de disperare, cu câteva zile înainte de depunerea candidaturii lui Radu, Tusac a dispus, la limita legii, demontarea bannerelor candidatului independent! Bannerele lui Radu, prin care ura 1 Mai bun pentru Mangalia au putut însă fi văzute, chiar pe data de 1 mai, pe o proprietate privată – un camping din Venus, acolo unde candidatul independent a invitat mangalioţii la o serbare câmpenească. Nu mai puţin de 4.500 de mangalioţi au dat curs invitaţiei.

3 mai 2012, replicaonline


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply