Candidatul PDL la Primăria Mangalia, Iorguş a dat startul înscrierilor pentru locuinţe sociale şi de tip ANL

0
786

La birourile de consultanţă şi asistenţă socială pentru categoriile defavorizate deschise, în Mangalia, de cabinetul deputatului Zanfir Iorguş şi mai multe organizaţii ale societăţii civile, au demarat, de joi, înscrierile pentru locuinţe sociale şi de tip ANL. Cele opt birouri au început să funcţioneze la sfârşitul lunii martie, în mai multe zone din municipiu. Proiectul îşi propune ca, în fiecare lună, să sprijine familiile defavorizate cu îmbrăcăminte, alimente, rechizite şcolare etc.

Alte scopuri ale acestei iniţiative sunt diminuarea abandonului şcolar şi integrarea socială a persoanelor fără posibilităţi materiale. Ca primar, am iniţiat înfiinţarea primei cantine sociale din judeţul Constanţa, unde peste cinci sute de persoane au beneficiat de o masă caldă. În aceste birouri de consultanţă şi asistenţă socială, persoanele ce constituie grupul-ţintă al programului vor solicita sprijinul şi o echipă de voluntari le va rezolva problema la domiciliu, fără a mai fi nevoie să fie umiliţi şi ţinuţi la cozi interminabile, a declarat deputatul Zanfir Iorguş la inaugurarea birourilor de consultanţă şi asistenţă socială.

În timpul mandatelor în care Zanfir Iorguş a fost edil al Mangaliei au fost date în folosinţă aproape 1.500 de locuinţe sociale şi de tip ANL. Zanfir Iorguş a anunţat recent, cu ocazia anunţării oficiale a candidaturii la funcţia de primar al Mangaliei, că intenţionează să continue programul de construcţie de locuinţe derulat în cele trei mandate precedente.

Alexandra VASILE, Replica,13 apr 2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply