Declarație de independență față de culorile politice

0
785

    Adopt prezenta Declarație de independență față de culorile politice, ca simplu cetățean al acestui oraș. Am luat atitudine de fiecare dată când prezența mea a fost necesară în orice demers colectiv, neimplicat politic, pentru a-mi manifesta legal nemulțumirea față de problemele urbei.

   Consider că nu este suficientă prezența mea ca simplu cetățean în fața problemelor create de interesele clasei politice.

   Consider că pot să-mi aduc contribuția reală la rezolvarea situațiilor care blochează de multă vreme  buna funcționare a Municipiului Mangalia.

   Ieşind în față, iau atitudine, îmi depun candidatura ca real independent pentru funcția de Primar al Municipiului Mangalia, alături de societatea civilă, rămasă fără reprezentare în urma luptelor politice.

   Fără promisiuni, fără mită electorală, fără spectacol ieftin, fără sfidarea populației prin risipă pe material de propagandă în această perioadă de criză, fără grupuri de interese, fară afaceri personale cu banii bugetului local.

Articolul  1

Ca cetățean al acestui oraș, refuz să fiu statistică din patru în patru ani pentru actuala clasă  politică. Îmi exercit dreptul legal prin vot  de a sancționa toate culorile politice care au adus Municipiul Mangalia în starea actuală.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Articolul  2

Îmi rezerv dreptul de a crede în voința poporului și nu în doctrinele politice care pun mai presus politica personală decât interesele cetățeanului.

Articolul  3

Prin orice demers legal, neimplicat politic, cer  tuturor instituțiilor statului de a-mi respecta dreptul la viată, un drept fundamental încălcat prin furnizarea defectuoasă a serviciilor publice pentru care plătesc: apă, energie electrică, servicii medicale și servicii de siguranță publică.

Articolul  4

Îmi rezerv dreptul de a lua atitudine pe orice căi legale, neimplicate politic, impotriva distrugerii mediului înconjurător în urma intervențiilor asupra singurei păduri din zona litoralului de sud și a altor intervenții de orice tip ce pot dăuna mediului înconjurător.

Articolul  5

Îmi rezerv dreptul de a mă opune tuturor formelor de mită electorală practicată de toate culorile politice.

 Articolul  6

Îmi rezerv dreptul de a depune de fiecare dată când este necesar, necondiționat,  demersuri colective neimplicate politic,  prin care să îmi manifest nemulțumirea față de problemele urbei.

Articolul  7

Refuz să accept  tacit  că suntem conduși numai de interesele unei culori politice și nu tolerez politizarea instituțiilor care ne garantează serviciile publice. Orice persoană indiferent de statut, are dreptul de a fi reprezentată corect și în mod echitabil.

Articolul  8

Refuz să accept orice doctrină politică ce nu are la bază garantarea drepturilor fundamentale și urmărește doar drepturile membrilor de partid.

Articolul  9

Îmi rezerv dreptul de a protesta în limitele legale de câte ori este încălcat dreptul la opinie și voi susține necondiționat dreptul oricărui cetățean de a-și expune opinia.

Articolul  10

Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică. Nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociație, ca urmare îmi rezerv dreptul de a nu adera la o formațiune politică.

COTLEȚ  MARIOS-THIERA

  

http://www.faraculori.com/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply