Ungureanu, interimar la Ministerul Mediului: Sper să am un mandat cât mai scurt aici

0
771

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a venit, joi după-amiază, la Ministerul Mediului, unde şi-a preluat portofoliul pe care îl deţine ca interimar după demisia lui Laszlo Borbely, şi-a elogiat predecesorul şi a spus că îşi doreşte un interimat cât mai scurt.

Sper să am un mandat cât mai scurt aici. Săptămâna viitoare sper că vom avea numele viitorului titular al portofoliului, şi lucrul acesta l-am transmis şi domnului Borbely, având în vedere calitatea sa de vicepreşedinte al UDMR“, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Premierul a discutat mai mult de jumătate de oră cu ministrul demisionar Laszlo Borbely, dar şi cu şefii instituţiilor din subordinea Ministerului Mediului, care veniseră convocaţi de Borbely pentru a-şi lua rămas bun.

La finalul discuţiilor, premierul i-a mulţumit predecesorului său, amintind că se cunosc de foarte mulţi ani, şi a mărturisit că demisia lui Borbely este şi pentru el “un moment delicat”.

Articolul integral: mediafax.ro


piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele