Finanţare pentru „Clubul Nautic Callatis”

0
787

PROIECT Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a semnat, miercuri, un contract de finanţare pentru un nou proiect de dezvoltare turistică a municipiului Mangalia. Proiectul, intitulat „Club Nautic Callatis”, se derulează în parteneriat cu municipiul Balcik din Bulgaria şi are ca scop realizarea unui centru nautic transfrontalier, cu rolul de a organiza şi găzdui mari competiţii nautice la nivelul bazinului Mării Negre, expoziţii nautice la Mangalia şi la Balcik.

Potrivit Primăriei Mangalia, clădirea care va găzdui „Club Nautic Callatis” va fi o construcţie P+1 în Portul Turistic Mangalia şi va fi prevăzută cu 15 spaţii pentru birouri, două săli de conferinţă cu toate dotările necesare şi echipamentul aferent. Suprafaţa construită va cuprinde 990 de metri pătraţi, din care 455 de metri pătraţi la parter şi 535 de metri pătraţi la etajul I. Valoarea totală a proiectului este de 1.316.471 de euro, din care 84,82% reprezintă contribuţia Uniunii Europene, 13% contribuţia bugetului de stat şi 2,18% contribuţia bugetului local.

ATRACŢIE TURISTICĂ Durata de implementare a proiectului este de 16 luni, începând cu data încheierii contractului. „O astfel de construcţie este necesară într-un port turistic modern. Proprietarii de ambarcaţiuni, participanţii la competiţiile de gen ne solicitau o astfel de clădire, cu toate facilităţile necesare pentru a-şi desfăşura activităţile: conferinţe de pregătire a competiţiilor, festivităţi de premiere şi altele. Este o continuare firească a proiectului Portului Turistic Mangalia, apărută din necesitatea completării serviciilor oferite celor care acostează în portul nostru şi sunt convins că, după finalizarea lui, vom reuşi să atragem şi mai mulţi iubitori ai sporturilor pe apă la Mangalia”, a spus primarul Claudiu Tusac.

Contractul de finanţare a fost semnat între liderul de proiect – Primăria Mangalia şi Autoritatea de Management – Ministerul Dezvoltării şi Turismului, prin intermediul Biroului Regional de Dezvoltare Transfrontalieră România – Bulgaria, situat la Călăraşi.

Tatian IORGA ([email protected])

Telegraf, Vineri, 02 Martie 2012

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply