Megaconstruct, “călcată” de Poliţia primarului

0
859

Tusac îi amendează pe cei care vor să tragă căldură în Mangalia

Primarul Claudiu Tusac demonstrează, prin acţiunile pe care le întreprinde, că nu vrea să rezolve problema căldurii din Mangalia.

Firma care introduce reţeaua de gaze în sudul litoralului, Megaconstruct, a fost înştiinţată de Departamentul Poliţia Locală din cadrul Primăriei Mangalia că este pasibilă de sancţiuni dacă nu comunică ce cantitate de deşeuri a escavat până în prezent, precum şi o cantitate estimativă finală până la încheierea lucrărilor de introducere a conductelor în pământ. În acelaşi document întocmit de Poliţia Locală în data de 28 februarie, se arată că firma în cauză are obligaţia să ducă deşeul escavat la o groapă ecologică autorizată, conform OUG 195/2005, art. 94, lit. m – fiind indicată groapa de gunoi de la Albeşti.

În replică, Megaconstruct, prin director general Cătălin Ivan, spune că subalternii primarului Claudiu Tusac se află în eroare, întrucât se escavează pământ vegetal şi nu deşeuri. Tot Cătălin Ivan a precizat că, urmare a unor discuţii cu edilul Tusac, s-a convenit ca pământul vegetal extras să fie depozitat în zona Hergheliei, unde cota este zero, prin urmare nu strică o completare.

Paradoxal, dar este tocmai zona pentru care Primăria Mangalia a fost reclamată la Garda de Mediu, întrucât aici se depozitau ilegal diverse resturi, materiale de construcţii şi aşa mai departe, iar ulterior administraţia locală a început să astupe groapa de gunoi cu pământ vegetal (!).

Revenind la cele declarate de Cătălin Ivan, acesta a precizat, pentru cotidianul Replica de Constanţa, că în cazul lucrărilor executate de Megaconstruct nu se aplică OUG 195: Vom răspunde primăriei şi Poliţiei Locale, în sensul că îi vom întreba pe ce anume se fundamentează adresa lor. Nu pot să înţeleg punctul de vedere al primăriei. Eu înţeleg că ei nu vor să creeze o alternativă viabilă pentru rezolvarea problemei căldurii, de vreme ce ei fac astfel de demersuri care îngreunează desfăşurarea activităţii. Eu aş putea să opresc lucrările, până la lămurirea problemei şi astfel se va întârzia investiţia.

Mai mult de atât, directorul general al Megaconstruct, Cătălin Ivan, transmite şi un alt mesaj către administraţia locală, din care deducem că ştie mai multe decât şi-ar dori Claudiu Tusac: Dacă pământul vegetal este deşeu, atunci vreau să văd şi eu firmele care sparg asfalt în Mangalia sau sparg borduri că depun deşeurile rezultate la groapa ecologică autorizată şi vreau să văd dacă li se calculează şi cât plătesc pe cantitatea depusă.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Vom reveni.

Alexandra ANTON, replicaonline.ro/ 1 mar 2012


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply