Acum doi ani, primarul Mangaliei se pregătea să-l “lege” pe naş

0
944

Iorguş: “Tusac mi-a făcut plângeri de oftică, pentru că n-a fost în stare să administreze oraşul”

Acum doi ani, Claudiu Tusac făcea unul dintre cele mai curajoase gesturi ale sale, posibil din considerente bine întemeiate, posibil doar din răzbunare: se adresa procurorilor DNA, cărora le dădea asigurări că are dovezi împotriva lui Zanfir Iorguş, dovezi care l-ar duce pe deputatul PDL direct la puşcărie. Dovezile ar fi fost documente şi fapte din mandatul de primar al lui Iorguş, spun sursele noastre. Afirmaţiile lui Tusac au agitat un pic spiritele anchetatorilor, dar totul s-a calmat brusc, motivul fiind acela că Tusac n-ar fi reuşit sau n-ar mai fi dorit să furnizeze datele care să-l incrimineze pe Iorguş.

Chestionat pe această temă, Iorguş (în prezent deputat) spune că este liniştit. Şi asta pentru că finul Tusac i-ar fi făcut o sumedenie de plângeri, pe la toate instituţiile posibile, dar că de fiecare dată a primit NUP (neînceperea urmăririi penale), pe motiv că sesizările actualului primar al Mangaliei nu ar fi fost întemeiate.

“Am primit NUP la toate plângerile făcute de Tusac pe la toate instituţiile abilitate. Tusac a făcut multe reclamaţii, şi cetăţenilor, şi asociaţiilor de proprietari, şi partidelor. Are o problemă. Eu nu am probleme din cauza plângerilor, pentru că Tusac le-a făcut de oftică pentru că nu a fost în stare să administreze oraşul cum a fost în perioada de până în 2008, după alegeri (când Iorguş era primar – n.r.), afirmă deputatul PDL. În orgoliul lui rănit şi în neputinţa de care dă dovadă în administrarea oraşului, nu-i mai rămâne decât duşmănia. S-a întors acum în primărie şi îi recomand să termine cu mesajele populiste şi să recunoască faptul că e vina lui că a lăsat populaţia în frig. A îndatorat primăria cu 400 de miliarde de lei vechi şi îi transmit să se oprească din a contracta lucrări fără acoperire, să nu mai îndatoreze oraşul. A angajat lucrări fără să aibă bani. Dar spune că erau bani în conturi. Dacă erau, putea să cumpere căldură”, mai declară Zanfir Iorguş.

Din punctul acestuia de vedere, nu doar Tusac este vinovat pentru lipsa căldurii, ci şi firma Callatis Therm, dar şi Constantin Filimon (pentru o perioadă viceprimar cu atribuţii de primar interimar). Tusac a adus firma Callatis Therm, care a demonstrat că nu poate furniza agent termic aşa cum a făcut Romintherm. E clar că după iarnă această firmă va trebui să-şi încheie misiunea în Mangalia, iar serviciul de furnizare a căldurii să revină la primărie. Tusac e vinovat că a adus societatea asta prin finul lui, Cătălin Ciupercă, cel despre care declara că de ani de zile îi gestionează bine banii atât lui, cât şi societăţii Callatis Therm. Vinovat este şi Filimon, care e responsabil pentru cheltuirea banilor, 40 de miliarde, în perioada cât a fost viceprimar, pe alte lucruri. El ar fi trebuit să ţină aceşti bani şi să îi adauge la cei 15 miliarde de lei aduşi de Iorguş de la Guvern, pentru căldură, susţine deputatul. Întrebat ce are de spus referitor la persoanele care îl acuză şi pe el de faptul că Mangalia a ajuns să nu aibă agent termic în miezul iernii, Iorguş a răspuns: “Ce vină să am? Cât am fost primar, a fost şi apă caldă, şi căldură, la preţ de 2-3 ori mai mic”.

Vom reveni.

Alexandra ANTON

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Replica, Prima pagină, 25 feb 2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply