Scrumbie marinată, ca la Mila 23, în Delta Dunării [galerie FOTO]

0
161

Scrumbie marinată – rețetă autentică. Cred că este una din cele mai simple rețete de scrumbie marinată si una dintre cele mai gustoase. Culeasă direct de la o gospodină din Mila 23, Delta Dunării.

Ingrediente:
– Scrumbie de Dunăre,
– Oțet,
– Ulei de floarea soarelui,
– Sare grunjoasă,
– Boabe muștar, boabe piper, foi de dafin.

Mod de preparare
Scrumbiile se curăță, se spală bine cu apă rece si se taie felii cam de 1.5 – 2 cm. Se dau la sare, practic se acoperă cu sare mare, grunjoasă și se lasă asa, la rece 24 de ore. După această operațiune, bucățile de scrumbie se clătesc un pic, ca să îndepărtăm sarea în exces și se adaugă într-un vas în care adaugăm piper boabe, câteva foi de dafin, boabe de muștar din abundență. Apoi se adaugă oțet până acoperă bucățile de pește. Se lasă acoperit la rece între 3-5 ore. Se scurge oțetul și se adaugă ulei de floarea soarelui, până acoperă bucățile de scrumbie.

Se ține la rece. Se servește pe un pat de salată din ceapă, castraveți, măsline și ardei gras în oțet. POFTĂ BUNĂ!


Mangalia News, 26.11.2021. (sursa: https://www.info-delta.ro/).



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply