Au început înscrierile pentru selecția celor mai buni elevi, capabili de performanță. Lista profesorilor care se vor ocupa de pregătirea performanței la Centrul Județean de Excelență Constanța

0
277

În urmă cu un an, fostul ministru al Educației, Monica Anisie, a aprobat, prin ordin, înființarea de Centre de Excelență în fiecare județ. Mai precis reînființarea! Considerăm o datorie de onoare să reamintim că județul Constanța s-a numărat, în urmă cu 18 ani, printre fruntașe la capitolul performanță, datorită unui Centru de excelență condus de prof. Ion Băraru. Am scris-o și o vom mai repeta, pentru că în perioada aceea au apărut unele dintre cele mai sonore nume din învățământul constănțean atât în rândurile elevilor, cât și ale profesorilor.

Școala 24 „Ion Jalea” și Liceul Teoretic „Ovidius” vor găzdui pregătirea

Centrul Județean de Excelență (CEX), a cărui activitate trebuia să debuteze în luna septembrie, are prevăzute nouă grupe a câte 22 elevi pentru: Limba și literatura română/Începător (V-VIII), Limba și literatura română/Avansat (IX- XII), Matematică/Începător (V – VIII), Matematică/Avansat (IX- XII), Fizică/Începător (VI – VIII), Fizică/Avansat (IX – XII), Limba engleză/Avansat (IX – XII), Biologie/Avansat (IX – XII) și Chimie/Avansat (IX – XII), care vor beneficia de câte patru ore pe săptămână.

Începând de miercuri, 6 octombrie și până în data de 14 octombrie 2021, elevii din învățământul gimnazial și liceal sunt invitați să se înscrie la selecția pentru constituirea grupelor din cadrul Centrului Județean de Excelență din Constanța, pentru limba și literatura română, matematică, fizică (gimnaziu și liceu), chimie, biologie (doar liceu), limba engleză (nivel FCE/CAE – a VII-a – a IX-a și nivel CAE/CPE – a IX-a – a XII-a).

Cele 198 de locuri, câte 22 de locuri pentru fiecare disciplină în parte, vor fi distribuite pe ani de studiu.

Selecția elevilor va avea loc în data de 23 octombrie și va consta într-un test de tip subiect de olimpiadă. Nu vor susține testarea elevii care s-au calificat sau au obținut premii/ mențiuni la fazele naționale ale olimpiadelor și concursurile aprobate de Ministerul Educației în ultimii cinci ani școlari. Rezultatele inițiale ale selecției se vor afișa în data de 24 octombrie, după ora 12.00, iar cele finale, în data de 26 octombrie, după ora 16.00. Cursurile vor începe din data de 30 octombrie 2021 și se vor desfășura, pentru început, la Școala 24 „Ion Jalea”, din Constanța și în cadrul Liceului Teoretic „Ovidius”, din Constanța.

Înscrierea se va face prin intermediul unui formular on-line, ce poate fi completat o singură dată de fiecare candidat și care va putea fi accesat, printr-un link, începând cu data de 6 octombrie 2021, de pe forumul Inspectoratului Școlar Județean, din Constanța, la secțiunea Centrului Județean de Excelență, dată la care va fi postată și procedura detaliată de selecție. Elevii vor încărca la punctul 11 al formularului cererea de înscriere ce va cuprinde și acordul părintelui sau al tutorelui legal (în cazul elevilor minori); o recomandare din partea profesorului de la clasă/ a unui alt profesor de la disciplina la care dorește să se înscrie sau din partea profesorului pentru învățământul primar, pentru elevii de clasa a V-a; diplomele care atestă participarea/ obținerea de premii sau de mențiuni la olimpiadele școlare aprobate de Ministerul Educației pentru disciplina la care se candidează. Cererea și modelul de recomandare se vor putea descărca din aceeași secțiune a Forumului, începând de astăzi.

Lista finală a profesorilor

La câțiva ani buni distanță de o tradiție a excelenței, odiseea căutării de profesori la Constanța pentru pregătirea performanței debuta în luna aprilie a acestui an, fără succes. În vară procesul s-a repetat și iată că, la șase luni de la demararea procedurii, a fost stabilită echipa cu profesorii care vor preda la Centrul Județean de Excelență (CEX) în anul școlar 2021-2022 și ale căror dosare au fost validate în urma etapelor prevăzute de calendarul trecut prin consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Reamintim că, într-o primă etapă, la jumătatea lunii mai, făceam publice, în articolul „Ce profesori se vor ocupa, din toamnă, de ascensiunea spre excelență a elevilor constănțeni” primele nume: Camelia Cantaragiu (limba și literatura română), Valentina David (limba și literatura română), Bianca Ionela Matei (limba engleză), Lavinia-Maria Mircea (limba engleză), Iudit Alexandra Moise (limba engleză), Sanda Oprea (fizică), Cristina Anghel (fizică), Adriana Popescu (biologie), Carmen Bucovală (biologie), Gina Marin (chimie), Iulia Nedelea (chimie).

Săptămâna trecută, aveam să aflăm că o parte dintre aceștia au renunțat, așa încât noua listă, a profesorilor retribuiți la plata cu ora, îi cuprinde pe următorii: limba și literatura română – Camelia Cantaragiu (Școala gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul”), Valentina David (Școala gimnazială 23 August), Mariana Deacu, limba engleză – Cristina-Tita Lomnoșanu (Școala gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica), Iudit-Alexandra Moise (Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”), fizică – Cristina Anghel (Liceul Teoretic „Ovidius”), Eleonora Burnete (Școala gimnazială „Sfântul Andrei” Mangalia), Mariana Cătălina Cepreagă (Școala gimnazială Cerchezu), biologie – Adriana Popescu (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”), Carmen Bucovală (Liceul Teoretic „Ovidius”), Gina Marin, Iulia Nedelea (chimie – ambele inspectori școlari).

Performanța la matematică va fi atinsă cu prof. Georgiana Goga – titular la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Elena-Amelia Duca – Școala gimnazială nr. 33 „Anghel Saligny” (transferată din mediul rural, de la Școala gimnazială nr. 1 Poarta Albă).

Autor: Simona ANGHEL, CugetLiber.ro



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply