Mai multe paturi pentru pacienții Covid, la Spitalul Municipal Mangalia

0
166

Spitalul Municipal Mangalia va suplimenta numărul de paturi alocate pacienților diagnosticați COVID-19, începând de luni, 27 septembrie, ca urmare a creșterii numărului de cazuri la nivel national, dar și în județul Constanța. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, atât pentru spitalul din Mangalia, cât și pentru alte instituții similare, din județ. Astfel, unitatea medicală din sudul județului Constanța este pregătită cu 55 de paturi alocate pacienților COVID, care nu au nevoie de Terapie Intensivă și 9 paturi ATI, pentru cei cu forme grave. Restul pacienților, care suferă de diferite afecțiuni, vor fi tratați de medici ai spitalului, în regim de spitalizare continuă sau de zi, în funcție de specificul bolii.

”Întrucât incidența numărul de cazuri la nivelul județului este în continuă creștere, ne așteptăm ca în perioada următoare să avem din ce în ce mai mulți pacienți COVID – pozitiv. Noi suntem pregătiți cu materiale sanitare și echipamente medicale pentru a trata toți pacienții care vin la spitalul nostru. Vom trata la fel și pacienții COVID, dar și pe cei care au nevoie de îngrijire de specialitate, pe restul secțiilor”, a precizat managerul spitalului, Alina Dan.

Reprezentanții unității sanitare spun că modulul de triaj va fi mutat din locul cunoscut, însă tot în fața Pavilionului B, întrucât, în luna octombrie, vor începe lucrările de construcție a Ambulatoriului de specialitate, cu fonduri nerambursabile UE. ”Noua clădire va fi o extindere a Pavilionului B, cu parter și două etaje, unde vor fi amenajate cabinete medicale de specialitate, în regim ambulatoriu. Dacă lucrările se desfășoară conform graficului, sperăm ca în maximum doi ani să dispunem de un Ambulatoriu modern, construit din temelii, la standarde UE”, a mai subliniat managerul Alina Dan.


Mangalia News, 24.09.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply