INNOTECH STUDENT – La Timișoara, studenții pot primi între 40.000 și 200.000 €, pentru a-și deschide afaceri proprii

0
219

Universitatea Politehnica Timișoara a câștigat în acest an două proiecte cu finanțare europeană ce însumează aproape cinci milioane de euro. Unul dintre acestea este prin programul INNOTECH STUDENT, prin care studenții pot primi o finanțare de până la 100.000 de euro, cel de-al doilea face parte din Axa prioritară 4. Incluziunea socială și combaterea sărăciei, prin care tinerii din mediul rural, care vor să își deschidă o afacere, pot accesa până la 200.000 de euro. În ambele proiecte, valoarea finanțării este în funcție de numărul de persoane angajate.

Proiectul depus de UPT în cadrul programului INNOTECH STUDENT a obținut punctaj maxim încă din prima etapă. În cadrul proiectului, specialiștii universității vor pregăti peste 300 de studenți, care au spirit antreprenorial și vor să își deschidă o afacere. De altfel, cele mai bune planuri de afaceri vor fi selectate și vor primi finanțare pentru a porni o firmă. Fiecare tânăr trebuie să își asume că va angaja cel puțin două persoane, pentru a primi 40.000 de euro, însă suma poate ajunge până la 100.000 de euro, dacă va avea minimum cinci angajați.

Continuarea, în renasterea.ro



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply