Lucian Ciuchiță – Vindecarea sufletului prin literatură – fragmente din romanul ATRACIUS

0
199

Ea fotografia, nu poza. Ura „pozele”. Susţinea că fiecare fotografie păstrează o amprentă unică a locului unde a fost făcută şi că această amprentă emite o anumită energie care, la rându-i, transmite mesaje ce se manifestă prin trăiri emoţionale, veselie sau tristeţe, triumf sau eşec. Credea cu toată tăria – şi o demonstra prin instantaneele sale – că fotografia este capabilă să afişeze pentru eternitate o pagină de istorie, ori, măcar, să-ţi ofere numeroase detalii care nu se văd la prima vedere. De asemenea, credea că dacă îţi doreşti să pătrunzi dincolo de imagine, poţi să-i descoperi tainele. Pentru ea, a privi cu sufletul o fotografie, era ca o lecţie de viaţă: să priveşti dincolo de aparenţe, să vezi dincolo de zidul orbilor, să trăieşti prin ceea ce simţi cu adevărat, fără să te îndoieşti de tine însuţi, să cauţi unde alţii au încetat căutarea.

O fascinau enorm instantaneele vieţii, locurile noi, nedescoperite de trecători grăbiţi, afişele vechi uitate pe stâlpi, albite de timp, culoarea vie a Senei şi, mai ales, pictorii din Montmartre, cartierul culorilor.

***

Micuţa stătea cuminte pe scaunul din spate şi se uita pe geam, cu aceeaşi avidă curiozitate ca a mamei sale. În fiecare zi descoperea ceva nou în imaginile care se succedau prin faţa ei, o lume atât de interesantă, privită prin ochii unui copil şi prea puţin înţeleasă, când este privită prin ochii unor adulţi.

Ştia traseul pe de rost, dar, de fiecare dată, observa ceva nou ce o punea pe gânduri: un om căzut în colţul străzii (pe care nimeni nu-l vede!); un căţel pierdut (pe care nimeni nu-l caută!), un capac de canalizare dispărut (pe nimeni nu interesează!); o bătrână care s-a oprit în faţa trecerii de pietoni şi nu distinge culorile semaforului (pe care nimeni nu o ajută!) şi… şi multe altele care scapă ochilor “vigilenţi” ai civilizaţiei moderne.

Rămânea bietul copil pe gânduri, ştiind, ori, poate, mai degrabă simţind, că lumea are multe defecte şi că nu depinde de mămica ei să repare toate problemele. Aceste imagini de indiferenţă îi marcau copilăria, dar nu voia s-o încarce mai mult decât trebuie pe mămica cu întrebări, preferând a o chestiona mai mult pe educatoare, convinsă fiind că are mai puţine probleme de rezolvat, sau că meseria ei presupune şi conversaţii pe marginea unor teme diverse. Era, de bună seamă, un copil isteţ care înţelesese că viitorul are nişte probleme grave, fatale dacă indiferenţa îşi va face cuib permanent.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

***

Se vedeau câţiva oameni rătăciţi pe străzi, ici-colo câteva luminiţe încă aprinse, uitate în apartamentele din care au plecat grăbiţi, alţi oameni, bântuiţi de frica zilei de mâine şi a unui serviciu efemer… pe o altă stradă, doar cu semnalele luminoase în funcţiune, gonea o ambulanţă, către un spital care se încăpăţâna să nu mai apară, pentru a salva o viaţa, sau, de ce nu?, pentru a da naştere unei alte vieţi!

De sus, de pe cheiul Senei, se putea vedea apa strălucind în bătaia primelor raze de soare, un verde închis, hrănit cu alge marine, care îşi schimba veşmântul dintre maluri cu o haină vaporoasă, multicoloră, izvorâtă parcă din cultura africană, reflectând micile scântei aurii în aburul ceţii, plutind spre cerul primitor.

O feerie a momentului, un spectacol de lumină şi vapori care se combina cu mirosurile reci ale dimineţii şi sunetele unor păsări încă zgribulite, ce turuiau pe limba lor, în contrast cu muţenia multicoloră a câtorva buchete de flori, uitate de îndrăgostiţi pe băncuţele însingurate.

Puţini sunt aceia care remarcau acest spectacol, această chemare la viaţa şi la bucuriile nevinovate ale momentului, de bună seamă fiind prea devreme pentru cei cufundaţi în somnul raţiunii, ori pentru cei ai căror ochi, împăienjeniţi de grijile dimineţii, nu puteau distinge altceva în afară de o ceaşcă fierbinte cu cafea, neagră, fără lapte şi fără arome amazoniene.

Doar buchiniştii, vrând-nevrând, remarcau odiseea naturii, fiind nevoiţi să înfrunte zilnic umezeala şi răcoarea dimineţilor, în dorinţa de a ocupa pentru taraba lor cu cărţi vechi un loc cât mai aproape de Notre Dame, cu speranţa că vizitatorii, turişti în general, când vor cumpăra suveniruri, adică mici statuete, farfurii şi magneţi de frigider cu faimoasa catedrală, poate îşi vor dori, ca amintire din Paris, „Oraşul Luminilor” de pe malul Senei, nu doar kitschuri, ci şi o carte aleasă.

Sunt doar acele secunde care se preling unele după altele, în acordul unui orologiu celest, care îşi numără propriile bătăi precum o inimă sănătoasă, pentru ca, mai apoi, să le transforme în timpul regăsit în zile… luni… ani… secole… milenii… şi eternitate.
(fragmente din romanul ATRACIUS, de Lucian Ciuchiţă).

MN: Jurnalist, poet, romancier, dramaturg, filosof și scenarist român redutabil, Lucian Ciuchiță este prezent și în paginile cotidianului online Mangalia News. Volumele ce poartă semnătura maestrului Lucian Ciuchiță pot fi procurate și de AICI.


Mangalia News, 15.09.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply