Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă – Beach Wrestling World Championships 2021, va fi găzduit de Constanța, pe plaja Neversea!

0
209

Federația Română de Lupte (FRL) – COMUNICAT:

Constanța va găzdui un altfel de Festival: Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă – Beach Wrestling World Championships 2021, pe plaja Neversea!

Federația Română de Lupte, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța anunță organizarea celei mai așteptate competiții internaționale de lupte pe plajă – Beach Wrestling World Championships 2021, ce va avea loc la Constanța, în perioada 23-27 septembrie.

Evenimentul va aduce în România peste 600 de luptători si oficiali din toată lumea, la ceea ce se anunță cel mai important eveniment sportiv organizat în țara noastră, în 2021!
Locația evenimentului este una specială – Plaja Neversea, unde publicul se va putea bucura de lupte pline de adrenalină și procedee spectaculoase. Intrarea va fi liberă pentru toți cei care vor dori să încurajeze componenții Loturilor Naționale ale României, în cursa lor pentru medalii și să se bucure de un spectacol garantat. Pentru că nu vor fi doar lupte, ci și o mulțime de evenimente cultural-artistice care evidențiază valorile locale dobrogene și naționale.

Luptele pe Plajă au cunoscut o ascensiune rapidă pe plan mondial, astfel încât această disciplină va deveni olimpică, începând cu Jocurile Olimpice 2028. De aceea, pentru România este onorant să găzduiască întrecerea mondială din acest an, mai ales că este o premieră. Federația Internațională UWW a dorit să recompenseze România pentru implicarea din ultimii ani, iar țara noastră a fost aleasă în calitate de gazdă pentru toate categoriile de vârstă: Cadeți, Juniori și Seniori.

Vă așteptăm în număr cât mai mare la Beach Wrestling World Championships 2021!


Mangalia News, 05.09.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply