65 de ani de România în UNESCO, marcați festiv în cadrul evenimentului aniversar ”România şi UNESCO, arc peste timp”

0
466

Anul 2021 marchează o dublă aniversare: 65 de ani de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Științe și Cultură – UNESCO – și 65 de ani de la înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO – CNR UNESCO.

În acest context, Comisia Națională a României pentru UNESCO și Ministerul Afacerilor Externe au organizat în data de 27 iulie, data aderării României la UNESCO în anul 1956, un eveniment aniversar la Opera Națională București, în prezența a peste 500 de invitați.

Evenimentul a readus în atenția publică importanța aderării României la UNESCO, semnificația statutului de stat membru, precum și contribuția României la agenda globală a educației, a științelor naturii și a științelor umaniste, a culturii, cât și a informării și comunicării.
Cu acest prilej, doamna Audrey Azoulay, Director General al UNESCO, a transmis un mesaj video de felicitare în cadrul căruia a punctat însemnătatea apartenenței României la UNESCO și a subliniat eforturile statului nostru, exprimate de-a lungul istoriei de 65 de ani, de a promova valorile și idealurile UNESCO, de altfel reflectate prin politicile publice naționale.
Programul evenimentului a cuprins alocuţiuni din partea domnului ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, președinte al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO; doamnei Ligia Deca, consilier prezidențial; domnului senator Vasile Dîncu, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO; doamnei secretar de stat Daniela Gîtman, Ministerul Afacerilor Externe; domnului secretar de stat András István Demeter, Ministerul Culturii; doamnei Ramona Săseanu, Director General interimar TVR; domnului Daniel Jinga, manager interimar al Operei Naţionale Bucureşti; doamnei Nicoleta Paninopol, manager al Centrului Cultural ”Mihai Eminescu”; doamnei Madlen Șerban, Secretar – General CNR UNESCO. Prezentatoare a evenimentului a fost doamna Mihaela Crăciun, coordonator cu atribuții de Director Departamentul TVR 3.
Președintele CNR UNESCO a subliniat  parteneriatul solid al instituției cu UNESCO, Comisia fiind angajată în atingerea obiectivelor strategice prin acțiuni dedicate domeniilor prioritare ale Organizației. Viziunea strategică ”Viitoruri ale educației”, care va fi supusă aprobării Conferinței Generale a UNESCO din noiembrie 2021, este una dintre referințele centrale pentru demersurile pe care le-am asumat în definirea perspectivelor dezvoltării educației în România.
Ministrul Educației a continuat prin a preciza că ”Astăzi 27 iulie 2021, în spiritul programului aniversar numit ”Arc peste timp: 1956 – 2021” am onoarea de a adăuga încă un reper temporal: anul 2056, prin lansarea concursului ”România la 100 de ani de la aderare”, un exercițiu colectiv prospectiv adresat liceenilor români din țară și de pretutindeni. Colaborarea CNR UNESCCO cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu participarea voluntară a profesorului Mihai I. Grăjdeanu, face posibilă ca prin una din formele de expresie culturală – benzi desenate, adolescenții de azi, care sunt decidenții anului 2056 din România și din lume să își împărtășească viziunea. Aceasta este pentru mine și ocazia de a anunța evenimentul organizat de Comisia Națională a României pentru UNESCO în zilele de 24 și 25 septembrie, prilej cu care finaliștii concursului pe care l-am lansat vor fi invitați la un atelier de benzi desenate online”.
„La acest moment aniversar aș vrea să ne reamintim cea mai cunoscută și acceptată definiție a dezvoltării durabile, propusă în anul 1987 de către Comisia Brundtland: „Dezvoltarea durabilă reprezintă satisfacerea nevoilor generațiilor prezente, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi” și să privim la UNESCO nu numai drept un spațiu al istoriei, ci al clarviziunii și al inovației. UNESCO  a marcat discret, dar eficace, felul în care ne raportăm la noțiunea de patrimoniu, respectul pe care îl purtăm predecesorilor noștri și popoarelor cu care conviețuim. Rolul său strategic în domeniile educație, cultură, știință, cercetare, prin consolidarea cooperării internaționale, este de netăgăduit” a declarat doamna Ligia Deca, consilier prezidențial, Departamentul Educație și Cercetare.
Doamna Daniela Gîtman, secretar de stat pentru relații interinstituționale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a salutat eforturile constante ale UNESCO și statelor membre pentru protejarea patrimoniului internațional, România fiind parte activă în acest demers. În context, doamna Gîtman a salutat decizia adoptată la data de 27 iulie, în cadrul celei de-a 44-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, de înscriere a dosarului „Peisajul cultural minier Roșia Montană” în patrimoniul umanității. ”De asemenea, doresc să le mulțumesc colegilor de la Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO Paris, precum și artistului Mircea Cantor, care este alături de noi în această seară și care a făcut posibilă donația unei lucrări superbe de artă către UNESCO, în acest moment aniversar” a adăugat doamna Gîtman.
„Pentru România, cu siguranță că cei  65 de ani au însemnat o sumă de provocări, dar și un succes al diplomației românești, o recunoaștere a muncii și valorii specialiștilor noștri, a implicării mediului neguvernamental. Tocmai pentru a repara o serie de lacune fundamentale, descoperite în anii post-revoluție, Parlamentul României a fost unul dintre puținele din lume care a înființat o Comisie permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO” a subliniat domnul senator Vasile Dîncu, membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

”Anul 2021 este un bun prilej de reflecție asupra a ceea ce a fost, o ocazie de a ne reaminti și de a reîmprospăta lumii valorile și identitatea noastră milenară, de a dialoga și acționa colectiv pentru o lume sustenabilă, în care comunicarea și respectul reciproc se realizează cu sprijinul educației, culturii și al științei, la care accesul echitabil este realizat pentru fiecare cetățean al Planetei” a declarat doamna Madlen Șerban, Secretar – General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

În cadrul evenimentului au avut loc 2 expoziții: expoziţia foto – documentară din Arhiva Diplomatică MAE ”România şi UNESCO, arc peste timp” și expoziţia de lucrări de artă plastică “Patrimoniu în 65 de ilustraţii plastice”, prezentată de Centrul Cultural ”Mihai Eminescu”. TVR a contribuit la programul manifestării cu lansarea proiectului „De două ori 65”, un film de prezentare a seriei de 65 de mini-documentare ilustrând obiectivele de patrimoniu UNESCO de pe teritoriul României, proiect realizat cu sprijinul Trust Motors în calitate de partener de mobilitate. Seara festivă a fost întregită de un moment artistic oferit de Corul Madrigal, sub bagheta doamnei dirijor Anna Ungureanu, și de un cocktail.

Acest eveniment a făcut parte din programul aniversar al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO “România și UNESCO, arc peste timp – 65 de ani de la aderare”Partenerii acestui program sunt Comisia Permanentă Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educaţiei, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Culturii, Centrul Cultural ”Mihai Eminescu”, TVR, ASIROM, TRUST MOTORS, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” Bucureşti, Radio România Cultural, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Centrul Schubz, Administrația Fondului pentru Mediu, Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF, Universitatea din București, Academia Română, Geoparcul Internațional UNESCO „Țara Hațegului”, Elite Art Club, Asociația Mioritics, Uniunea  Ziariştilor Profesionişti din România, proiectul educaţional “Comics Didactic”, Festivalul de Film și Istorii Râşnov, Alumnus Club.


Mangalia News, 30.07.2021. (A transmis Mădălina Corina Diaconu).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply