Festivalul ”Folk la altar – generația generică”, la Râșnov, 28 – 31 iulie 2021

0
401

Festivalul ”Folk la altar – generația generică”, la Râșnov, 28 – 31 iulie 2021.

Festivalul vine ca surpriza verii la Râșnov. Un festival folk așa cum de puține ori vedem sau auzim, un festival folk într-o biserică veche, o muzică cu istorie într-un cadru istoric. Într-un decor ce păstrează amintiri și amprente ale secolului al 18-lea, cu o acustică specifică unei biserici în care sute de ani s-a cântat la orgă, festivalul ”Folk la altar” aduce în fața publicului unii dintre cei mai cunoscuți și iubiți muzicieni folk, din România.

Muzica acestora nu se rezumă doar la cântece, ci și la un fragment de istorie, surprinzând evoluția evenimentelor și întâmplărilor din acea perioadă și adaptarea muzicii în funcție de acestea.

Festivalul Folk la altar – generația generică este o întoarcere la origini și la original, o nevoie a artiștilor de reîntâlnire intimă cu publicul.

Prima ediție va fi un ”episod pilot”, în care timp de 4 zile, în perioada 28-31 iulie 2021, în Biserica Evanghelică din Râșnov, vom face o incursiune în istoria muzicii folk prin concerte, lansări de carte și momente de ”arhivă”. Evenimentul este organizat de Asociația Mioritics, în parteneriat cu Primăria Râșnov și cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.

Program Folk la altar – generația generică:

Miercuri 28 iulie 2021 – Ilie Stepan și Horea Crișovan / Remember Florian Pittiș.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Joi 29 iulie 2021 – Doru StănculescuMircea VintilăSorin Minghiat și Eugen Avram / Remember Dan Andrei Aldea și Horia Stoicanu.

Vineri 30 iulie 2021– Zoia Alecu și Adrian Ivanițchi / Remember Anda Călugăreanu și Dorin Liviu Zaharia.

Sâmbătă 31 iulie 2021 – Nicu Alifantis și Mircea Florian / Remember Nicu Vladimir și Valeriu Sterian.


Mangalia News, 27.07.2021. (A transmis Mădălina Corina Diaconu).



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply