Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode – Precizări cu privire la explozia de la Rafinăria Petromidia

0
213

Lucian Bode: ”Cu privire la explozia precedată de incendiul care a avut loc astăzi pe platforma Rafinăriei Petromidia din Năvodari, în primul rând, doresc să adresez condoleanțe familiei persoanei care a pierit în urma acestui nefericit eveniment.

În același timp, suntem alături de cei 4 răniți, angajați ai Rafinăriei, dar și de familiile acestora și vă sigur că facem toate demersurile necesare pentru ca victimele să primească cele mai bune îngrijiri medicale.

Am asistat azi la o tragedie și doar profesionalismul personalului de intervenție a făcut să fie evitat un dezastru.

Le mulțumesc tuturor pentru mobilizare, pentru promptitudinea cu care au intervenit în evitarea unei catastrofe!

Datorită promptitudinii salvatorilor, în mai puțin de o ora de la apelul 112, incendiul a fost localizat și în 3 ore a fost stins.

A fost o mobilizare exemplară de resurse umane și tehnice și țin să le mulțumesc tuturor celor implicați, care astăzi au prevenit transformarea acestei tragedii într-un dezastru, un eveniment ce putea avea urmări mult mai grave.

Nu în ultimul rând, ii asigur pe toți locuitorii din zonă, printre care se numără turiștii aflați pe litoral, că siguranța lor nu a fost și nici nu va fi pusă în pericol în urma acestui nefericit eveniment”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

O explozie puternică, urmată de un incendiu, a avut loc vineri, 2 iulie a.c., în jurul orei 12.14, la Rafinăria Petromidia din orașul Năvodari. În urma nefericitului incident, șase persoane au fost rănite.

Dintre acestea, inițial o victimă fusese dată dispărută, fiind găsită ulterior și declarată decedată. Potrivit unor surse, este vorba despre Iulian Atanasiu, în vârstă de 32 de ani, tatăl unei fetițe de doi ani. Bărbatul a fost găsit carbonizat, între nişte ţevi, spun sursele noastre.

Iată numele victimelor rănite în urma exploziei:

Zaim Laurențiu Gabriel, Caplat Mihai, Condurache Pavel, Crăciun Marian, dar și o personă decedată, Iulian Atanasiu, precum și cea de-a cincea victimă rănită ușor care a refuzat transportul la spital.

Potrivit directorului general al Rafinăriei Petromidia, Felix Crudu, nu a fost vorba despre o eroare umană, ci despre o problemă tehnică.


Mangalia News, 02.07.2021. (sursa: Mangalia.TV).



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply