Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a prezentat planul de activități culturale pentru următoarele șase luni și stadiul proiectelor de reabilitare ale obiectivelor culturale în care MINAC este beneficiar

0
452

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) a organizat luni, 14 iunie 2021, o conferință de presă în cadrul căreia s-au abordat următoarele teme: planul de activități culturale al instituției, stadiul proiectelor de reabilitare ale obiectivelor culturale în care MINAC este beneficiar, diverse.

Astfel, au fost prezentate proiectele derulate în prima jumătate a anului, precum și cele ce urmează a se desfășura în perioada iunie – decembrie 2021.

Cu privire la activitățile viitoare, trebuie evidențiat faptul că MINAC este organizator și partener în diverse proiecte naționale și internaționale. În următoarele luni vor fi derulate expoziții temporare precum “Histria în perioada arhaică”, “Oameni și cioburi. Arheologia dobrogeană în imagini”, “Reședințele regale”, „Epave și istorie la marea Neagră” etc. De asemenea, vor fi organizate evenimente deosebite: Sesiunea Internațională Pontica – ediția 54, Ziua Dobrogei, Ziua Națională, Tabăra Arheologică la cetatea Hârșova, etc. Calendarul va fi completat de concursuri organizate de către MINAC și de ateliere tematice de pictură și de modelaj, dedicate copiilor.

Managerul MINAC, Aurel Mototolea a evidențiat succesul evenimentului “Noaptea Muzeelor”, organizat anul acesta, pe 12 iunie, în condiții stricte, impuse de pandemia COVID 19. Chiar și în ciuda restricțiilor, expoziția permanentă a Muzeului și Edificiul Roman cu Mozaic au fost vizitate, în doar câteva ore, de către 836, respectiv 595 de persoane.

În cadrul conferinței, managerul  MINAC a prezentat și stadiul în care se află proiectele de reabilitare a obiectivelor “Mormântul Pictat – Hypogeu”, “Edificiul Roman cu Mozaic”, “Cetatea Carsium – Hârșova”, dar și două proiecte de cooperare româno-bulgară, în urma cărora va fi reamenajat „Muzeul Carsium” din Hârșova și va fi inaugurat „Centrul cultural Hamangia” la Cernavodă.

Nu în ultimul rând, au fost oferite detalii legate de participarea MINAC la Expoziția Internațională “Tezaure arheologice ale României – rădăcini dacice și romane”. La acest eveniment organizat la Madrid, în perioada septembrie 2020 – martie 2021, sub coordonarea MNIR, participă 40 de instituții muzeale din România, care vor expune 835 de piese selectate din patrimoniul propriu. MINAC participă la expoziția din capital Spaniei cu 19 bunuri culturale, printre care se numără și celebrul Șarpe „Glykon”, piesă unică în lume. Acest eveniment constituie o bună modalitate de promovare a patrimoniului cultural constănțean la nivelul spațiului european.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


Mangalia News, 16.06.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply