COD PORTOCALIU de ploi abundente, pe litoral!

0
340

Primăria Municipiului Mangalia informează că Instituţia Prefectului a înştiinţat toate primăriile din judeţ cu privire la atenţionarea meteorologică de cod galben, fenomenele vizate fiind ploile însemnate cantitativ, în intervalul 31 mai, ora 12:00 – 1 iunie, ora 21:00, respectiv cod portocaliu de ploi abundente, pentru intervalul 31 mai, ora 15:00 – 1 iunie, ora 21:00, în regiunea Dobrogea.

Pe perioada codului porocaliu, în Dobrogea, va ploua abundent, astfel încât, în intervale scurte sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 50-70 l/mp.

Asupra producerii unor situaţii de urgenţă, Primăria Mangalia va informa imediat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa. La nivelul Primăriei Mangalia, a fost activat Comandamentul Local pentru Situații de Urgență, care este pregătit să intervină, în cazul în care vor apărea situații deosebite.

”Vă rugăm să vă luați toate măsurile de siguranță în gospodării și să evitați pe cât posibil deplasările inutile. Am activat Comandamentul de reacție rapidă din cadrul Primăriei și suntem pregătiți să intervenim, dacă va fi cazul. Pentru orice problemă, vă rog să mă contactați personal la numărul de telefon 0756201202. (Primar Radu Cristian).


Mangalia News, 31.05.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply