MENKALYE SULU – Mangalia, Cetatea cu apă – proză și versuri de Urfet Șachir

1
891

MENKALYE SULU – CETATEA CU APĂ, de Urfet Șachir.

Dacă iarna ar zice: / Am primăvara în inima mea, / Cine ar crede-o ? (Khalil Gibran). Iată că noi avem primăvara, nu numai în inimile noastre, ci și în grădinile și parcurile orașului. După-atâta frig şi ceaţă, / Iar s-arată soarele (George Topârceanu), pe plaiurile noastre celebre pentru aerul istoric, religios și natural. Un ținut catalogat, pe drept cuvânt, un mare paradis al vânătorii și al pescuitului. Aerul ușor sărat și briza care ne flutură pletele amintesc de prezența mării, pe care eu o adulmec de la o distanță de zeci de kilometri, atunci când se întâmplă să vin din afara regiunii. Adulmec, de fiecare dată, cu nesaț, mirosul mării și știu, simt până la cea din urmă fibră a ființei mele acel miros inconfundabil de „acasă” care îmi ostoiește dorul călător. Cu fiecare reînnoire a naturii, redescopăr acest ținut, cândva plin de magie, când florile străjuiau aleile, ori stăteau agățate pe panta falezei și pe marginea șoselei ce duce spre nordul orașului, unde se află celebrele stațiuni cu nume de planete și spre capitala de județ, iar cerul de un albastru neverosimil se împreuna cu marea la orizont.

Chiar și numele de Mangalia al orașului vine de la străvechea Pangalia, care, în greaca veche înseamnă „cea mai frumoasă”. Una dintre denumirile străvechi ale cetății Callatis este „Menkalye Sulu”, care, potrivit Dicționarului Limbii Turce (Türkçe Sözlük Dil Kurumu /TDK), în turca osmană, înseamnă „cetatea cu apă”. În sens larg, putem defini termenul ca fiind „o structură cu ziduri groase, bastioane crenelate, construită pentru a asigura securitatea pe drumurile pe care se așteaptă să vină inamicul în orașele de importanță militară; pasaje și blocaje.”

Într-adevăr, și după al doilea război mondial, orașul devine zonă militară de frontieră. Anul 1954 înseamnă un nou început pentru Mangalia, în sensul că se dezvoltă atât orașul, cât și împrejurimile, iar după această perioadă au fost construite toate stațiunile dinspre nordul orașului și în dreptul pădurii Comorova. Începând cu anul 1962, străvechea cetate de la malul Mării Negre intră în atenția guvernului, devenind un important centru turistic. În observaţiile şi ideile referitoare la provincie ale lui Ion Ionescu de la Brad, publicate de I.N. Roman în „Analele Dobrogei”, textul oferindu-ne bogate descrieri ale plaiurilor dobrogene, ale satelor din anii 1850, regăsim un scurt pasaj cu referire la orașul nostru, vechi port: „[…] zidul de la Mangalia, care formează portul ruinat, seamănă cu cel de la Civita Vecchia […]”.

Mangalia devine un port modern (al doilea port maritim după Constanța), cu vreo 3000 de locuitori permanenți în 1938, dar care devin peste 10.000 vara. Orașul crește rapid mulțumită plajei de la Tatlâgeac-Comorova, ce se întinde pe mai mulți kilometri între capurile Schitu și Baglaru (azi, Aurora). Mangalia a fost portul de ataș al primului submarin românesc, <<Delfinul>> și al goeletei <<Speranța>>,  folosită în anii 1972-1976 pentru turnajul serialelor <<Doi ani de vacanță>> de Sergiu Nicolaescu și <<Toate pânzele sus!>> de Mircea Mureșan”. (Wikipedia).

Potrivit unor surse, în perioada anilor ’70 – ’80, litoralul găzduia circa 150.000 de turişti pe serie, fiecare serie fiind programată, în medie, pentru zece zile. Staţiunile Mamaia şi Mangalia aveau şi câte 20.000 de turişti pe serie. Mangalia avea chiar şi un avantaj, întrucât aici nu intrau şi turiştii din Neptun. Staţiunea avea, la rândul ei, 9.500 de spaţii de cazare, întotdeauna ocupate. Nu mai vorbim de cazarea la particulari, care era cea mai convenabilă pentru unii turiști, fiind chiar bătaie pe locurile de cazare. Și acest lucru se întâmpla, deoarece mulți dintre turiști voiau la case, la curte, pentru a se bucura mai mult de aerul curat de afară, ei fiind sătui de bloc.

În prezent, anticul oraș oferă atât gazdelor, cât și celor ce aleg să-și petreacă vacanța în sudul litoralului românesc, posibilități multiple pentru petrecerea timpului liber într-un ambient plăcut. Printre acestea, se numără o platformă de promenadă în Portul Turistic modern amenajat, unde pot fi închiriate ambarcațiuni de agrement sau poți lua cina într-un decor absolut senzațional pe apa unduioasă a mării. Nimic mai romantic! De asemenea, un vaporaș decorat cu luminițe multicolore își așteaptă pasagerii pentru plimbări în grup pe mare. Binevenită pentru sănătatea fiecăruia dintre noi este și cura helio-marină, plimbările pe faleză și pe digul aflat la un capăt al falezei, până la far, romantic vestigiu istoric, având o înălțime de 10 m.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Construit în anul 1898, farul ne dă impresia că de atunci, timpul s-a oprit în loc. E de parcă am trăi acele vremuri și ne întrebăm de suntem noi sau o altă entitate. Iar de jur-împrejur, vezi cât cuprinzi cu ochii, marea albastră, nesfârșită și liberă, de parcă cerul s-a întins jos. Când răsare, soarele pare că mușcă nemilos din mare și înroșește toată zarea sub ochii uimiți ai îndrăgostiților și ai tuturor celor ce așteaptă cu înfrigurare la mal momentul spectaculos, pe care îl oferă cu generozitate astrul zilei. În amurg, soarele răsfrânt în mare se prelinge către orizont, mângâind cu sclipiri de rubin valurile ce se rostogolesc ritmic. Apusurile peste mare oferă un spectacol fascinant. Soarele arată ca o portocală uriașă, roșie, ce pare că se îneacă într-o oglindă. Fermecătoare este marea în acele clipe! E, cu adevărat, ca o vrajă, iar mirosul ei îți umple plămânii cu o nouă viață, iar și iar…

Soarele răsare și apune indiferent de anotimp, circumstanțe și starea de spirit a oamenilor. Trăiește de unul singur. Începe ziua și o încheie. După apusul soarelui, vine un moment în care culoarea și iluminarea se fac surprinzător de frumoase. Acest efect durează doar câteva secunde când soarele tocmai a depășit orizontul. Clipele de visare sunt vii și oblojesc rănile sufletului, îl fac să se simtă bine, iar dacă el e ușurat de povară, atunci și vindecarea trupului e aproape. Aceste frumoase clipe nu ți le poate răpi nimeni și-ți vor rămâne cele mai fidele. Ai grijă de ele, omule și continuă să ți le hrănești, căci ele îți sunt pansament pe aripi! Și, cum nu este posibil să am marea în fața ochilor mei, nu se putea să nu-i dedic și câteva versuri din multe altele adunate într-un volum bilingv cu titlul „Ecoul Mării Negre”. Multă sănătate, concetățenii mei și s-auzim de bine!

Urfet Șachir, Mangalia, 30 aprilie 2021.


Globul de foc
Pare că din mare se naște
un glob uriaș
de foc
şi marea nu ȋl poate stinge.
Limbi de foc ies parcă din adȃncuri,
voind ca cerul să ȋl străpungă.
Luciul său se oglindește-n ceruri,
aura sa luminează toată marea
într-o splendoare venusiană.
Mistere de nepătruns …
Şi minţi bolnave ar dori
să surprindă nemărginirea.


Dilema
Soarele străpunge marea acolo unde
cerul se unește cu pământul și
un jet de lumini pare să țâșnească
din adâncuri liniștite
peste acoperișul lumii veșnic
frământate de soarta sa. Lume
imaginară, vis iluzoriu.
M-am născut sau mă voi naște?!

Florar
Florar iarăși și-a deschis petalele larg,
În aer e un dulce miros îmbătător,
Marinarul stă pe punte, lȃngă catarg,
Scrutează orizontul c-un ochi nerăbdător.
Autobuzul ce mă poartă, în fugă, spre casă,
Mă-ndepărtează de priveliștea de basm,
Inspir adȃnc, încă o dată, mireasma castă
Ce îmi mȃngȃie nările ca un balsam.
Autobuzul mă poartă spre casa mea tristă,
E parcă o bucurie și parcă e-o ciudă!
Voi sta, iarăși, cu mine, meditȃnd, pe prispă,
Că viața e frumoasă și-o nesfȃrșită trudă.

Marea este dorul meu
Marea este dorul meu,
Marea e iubirea mea.
Ea-mi e confident şi zeu,
Eu îi sunt o peruzea.
Nisipul, briza şi-o stea
Mă alintă cu candoare,
Eu îmi deschid aripa grea
Şi sărut un val de mare.
Ah, ce fierbinţeală! Zee,
Vin’ şi stinge-mi focul greu!
Vânturile Alizée
Le-am tot invocat mereu.
Soarele-i torid şi, iată,
Ȋmi zâmbeşte de pe boltă.
Peste faţa-mbujorată
Părul brun mi se învoltă.
– O, aştept să vină seara
Şi un răsărit de lună!
Să-mi trimită steaua scara,
Să urc, să îi pun cunună.

Ecoul zorilor
Ce dulci miresme-nvăluiesc
Vibrările de suflet,
Viorile-n cânt strălucesc
Poemele din cuget.
Le-aud de parcă vin din zări
Cu fine rezonanţe,
Ca valul liniştitei mări
Pe note de romanţe.
Cu păru-mi fluturând uşor
Ȋn briza-nmiresmată,
Ascult ecoul zorilor
Din zarea-ndepărtată.
Doi tineri de pe ţărm privesc
Cu dragoste spre lună,
Viorile inimi trezesc
Şi cântecul îngână.

 

MN: Alte scrieri apărute sub semnătura lui Urfet Șachir în Mangalia News, puteți viziona AICI.


Mangalia News, 08.05.2021.



piese-auto-mangalia.ro



1 COMENTARIU

Leave a Reply