Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul… | Mircea cel Mare, întruchipat magistral de artistul plastic Valentin Tănase

0
526

”În ziua de 31 ianuarie 1418, trecea la cele veșnice Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești, după o domnie glorioasă de 32 de ani, cea mai îndelungată din întreaga istorie a țării. I s-a spus “cel Bătrân”, nu pentru că era vârstnic, ci pentru a-l deosebi de urmașii săi cu același nume. De altfel, de-a lungul timpului i s-a mai spus și Mircea cel Mare.

Lui Mircea cel Bătrân îi datorăm Dobrogea și ieșirea la mare. Faptul că el a deținut pentru un număr de ani ținutul Dobrogei, ne-a îndreptățit peste mai bine de 400 de ani să o realipim României în anul 1878, în urma tratatului de la Berlin, după participarea țării în Războiul pentru Independență. Pentru faptul că rușii, deși aliați și parteneri cu noi în acel război, ne-au răpit din nou, în mod nedrept, sudul Basarabiei, recâștigat în anul 1856, Marile Puteri Europene au considerat atribuirea Dobrogei, pe atunci parte a Imperiului Otoman, învins în război, ca un fel de compensație, pe seama celui învins. În politică nu există daruri sau cadouri, așa că, dacă Mircea cel Bătrân nu ar fi deținut cândva acest vechi ținut românesc, nimeni nu ni l-ar fi oferit peste veacuri. Marele domn rămâne în conștiința națională nu doar pentru ieșirea la mare, ci pentru întreaga sa domnie care l-a consacrat ca pe una din marile personalități ale neamului.

Sunt vii și vibrante și astăzi cuvintele pe care Mihai Eminescu i le-a imaginat și atribuit: “Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul/ Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul/ Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este./ Dușmănit vei fi de toate,/ Fără a prinde chiar de veste./ N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid/ Care nu se înfioară de-a ta faimă, Baiazid!”

De câte ori am fost la Mânăstirea Cozia, unde își doarme somnul de veci, am încercat să simt “umbra lui Mircea la Cozia”, așa cum și-a imaginat-o Grigore Alexandrescu în poezia sa și, inspirat de această viziune, am făcut de-a lungul anilor mai multe portrete ale marelui domn”.

MN: Admirabilele lucrări ale artistului plastic Valentin Tănase, publicate de cotidianul online Mangalia News pot fi vizualizate AICI.


Mangalia News, 31.01.2021.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply