Pe mâna românilor – Opinii de Mihai E. Serban

0
367

Am mai avut ocazia să împărtășesc amintiri despre Domnul Cosma, primul meu șef de birou, în anii în care mă învredniceam și eu să-mi târăsc plugul pe câmpul muncii. Deși era o vreme a „tovarășilor”, toată lumea, inclusiv conducerea importantei întreprinderi clujene, îl numea cu respect: „Domnul Cosma”.

Iar el justifica pe deplin apelativul: vorbire elevată (absolvise trei facultăți „înainte”), maniere desăvârșite, vestimentație elegantă (îl văd și acum cu ochii minții, îmbrăcat în trenciul cu căptușeală în carouri și cu borsalina atent periată). Întrebarea care se ridica imediat ce-l cunoșteai era: Cum de un astfel de om putea să eșueze într-o poziție măruntă de șef de birou? Răspunsul îl aflai mai greu, numai după ce intrai în grațiile dactilografelor, care știau tot ce mișcă și încă ceva pe deasupra: Domnul Cosma era „compromis”.

În anii de început ai delirului comunist, el a petrecut un număr de ani (nimeni nu a aflat câți) în temnițele comuniste, vinovat fiind de unul dintre cele mai grave delicte ale vremii: libertatea de opinie. De fapt, răul venea de la faptul că și limba lui a fost liberă, lucru de neiertat în acele vremuri. Și, ce să vezi! Limba Domnului Cosma era în continuare dezlegată… atâta doar că vânătoarea de vrăjitoare ideologice era practic încheiată, ceea ce făcea ca remarcile sale acide și critice să fie ignorate de către autoritățile politice ale vremii.

Două dintre aceste zicale ale Domnului Cosma mi s-au întipărit în memorie. Atunci când vreunul dintre angajați greșea cu nonșalanță și/sau ignoranță, încurcând lucrurile și dându-ne tuturor bătăi de cap, el ofta: „Noi nu avem nevoie de sabotori. Ne sabotăm singuri”. La fel, atunci când, parcă în mod inexplicabil, fie vorba despre politica de stat sau despre activitatea noastră cea de toate zilele, lucrurile păreau încâlcite și de neînțeles, el rostea filosofic: „Dacă vrei să strici o treabă, dă-o pe mâna românilor”.

Domnul Cosma s-a întors demult în țărâna tutelară. Dar spusele sale rămân la fel de adevărate: dacă vrei să arunci în ridicol și să faci complet nefuncțional proiectul „celui mai puternic laser din lume”… dă-l pe mâna românilor! Ne amintim cu toții momentul de curată vibrație patriotică, asociat deciziei Uniunii Europene de a atribui României realizarea și exploatarea instalației ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics), care a venit ca o recunoaștere a meritelor românești în domeniu, legate mai ales de activitatea academicianului Horia Hulubei, personalitate de talie mondială a fizicii teoretice și aplicative. La fel, să nu uităm că în deceniul al VII-lea al secolului trecut, România a fost a patra națiune (după SUA, URSS și Franța), care a construit un laser operațional.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Citiți continuarea pe media9.ro/pe-mana-romanilor



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply