Colocviu despre iubirea de țară, organizat de Fundația culturală Hesperus la Cercul Militar Național [Foto/VIDEO]

0
795

HESPERUS, la aniversarea celor 29 de ani de la înființare: Fundația culturală HESPERUS a fost înființată în anul 1991 de redactori din Radioteleviziunea Română și personalități culturale, între membrii fondatori fiind Ing. I.C. FLOREA, unul dintre pionierii Radiofoniei Românești, C.D. Constantinescu, Secretar General RADIO UNIVERSUL, Ioan Ion Diaconu (“Memoria pământului românesc”), Maria Urbanovici („Revista literară Radio”), regizorul Nicolae Corjos ș.a. La finalul Adunării Generale de constituire (mai, 1991, Sala STUDIO a Tetrului „C. I. Nottara”), actorul Adrian Pintea a susținut un recital pe versuri de MIHAI EMINESCU.

Fundația culturală HESPERUS a organizat mai multe manifestări culturale, în timp, între care zece ediții ale ZILELOR HESPERUS (1993, 1995, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2012), cu participarea Ambasadorilor INDIEI, PORTUGALIEI, BRAZILIEI, JAPONIEI, FINLANDEI, BULGARIEI, Republicii CEHE, acreditati la Bucuresti, a Consulului General al AUSTRALIEI, a Directorului CONSILIULUI BRITANIC la Bucuresti, a Atasatului de presa al Ambasadei R.F. GERMANIA la Bucuresti, a Atasatului cultural al Ambasadei SPANIEI la Bucuresti, a unor personalitati culturale din ITALIA, GRECIA, S.U.A. ș.a.

La începutul anului 2019, Fundația culturală HESPERUS a lansat Proiectul transatlantic EMINESCU – POE (bazat pe teza de doctorat “Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Egar Allan Poe” / o premieră în literatura universală /, a Prof. Dr. Ioan Iacob, Președintele fundației.

Miercuri, 12 februarie, 2020, a avut loc – în Sala de festivități a Cercului Militar Național – COLOCVIUL intitulat:

Iubirea de patrie, Iubirea de istorie, I U B I R E A!

La această manifestare au participat: Dr. Doina Ișfănoni, Cercetător etnolog; Dr. Ec. Greta Popa, Director Executiv al Fundației culturale HESPERUS; Gl. Bg (r) Mihail Țăpârlea, vicepreședinte al Asociației Europene Dimitrie Cantemir și invitați surpriză (unul, recent revenit de la Festivalul de la San Remo).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cu participarea extraordinară a Corului de cameră SONG, dirijor: Prof. Dr. Emanuel Pecingină.

Invitat special: E.S. Călin Humă, Consul onorific al României la Winchester, Marea Britanie. Moderator a fost Prof. Dr. Ioan Iacob, Președintele Fundației culturale HESPERUS.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul ANCMRR “Al. I. Cuza”. Gl. Lt. (r) Neculai Băhnăreanu – Președinte. Col. (r) Cornel Pavel – Președinte ANCMRR – Filiala Sector 4, București. Sponsor: CUPIDON WINE.

Urmăriți și VIDEO, aici: Colocviu pe tema iubirii de țară, la Cercul Militar Național, organizat de Fundația Hesperus


Iubirea de țară a fost tema colocviului organizat la Cercul Militar Național de Fundația Hesperus, eveniment aniversar, la împlinirea a 29 de ani de la înființare.

Evenimentul se înscrie în Proiectul transatlantic Eminescu- Poe, care își propune să-i țină uniți prin Cultură pe românii din lumea întreagă.

Colocviul dedicat iubirii de patrie și istorie s-a bucurat de prezența consulului onorific al țării noastre la Winchester, el însuși pasionat de muzică și de tot ce înseamnă încercarea de a surprinde prin artă spiritul și esența României.

Tradițiile au fost și ele amintite, mai ales ca în această lună românii sărbătoresc Dragobetele.

Evenimentul cultural a fost completat de muzica celor care continuă tradiția grupului SONG, dirijat în prezent de Emanuel Pecingină.


Mangalia News, 24.02.2020.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply