Aniversare Eminescu 170, “senza giacca e cravatta” (sau ceea ce nu s-a văzut la televizor) – Ioan Iacob

0
333

În faţa Ateneului, cozi de elevi (“conştientizaţi“ să-l aniverseze pe Eminescu?). Pătrund, nimeni nu-mi cere nici o invitaţie (pe programele de culoare galbenă se solicită confirmarea participării, de parcă invitaţiile ar fi cu locuri). Intru, descopăr un rând aproape liber la jumătatea sălii, mă dezbrac de palton şi ocup două locuri, în speranţa că G. va reuşi să vină şi ea. Sunt un jurnalist de modă veche, în vederea evenimentului organizat de Academia Română la Ateneu m-am îmbrăcat la costum şi cravată, în stânga mea o pereche în vârstă, “la patru ace”, ocupă şi ei două locuri, dar în dreapta mea mai sunt locuri libere. O sun pe G, are probleme cu părinţii, sunt în vârstă, trebuie să-i ajute. Înţeleg, mai este o jumătate de oră până la ora 11, închid definitiv mobilul.

Un bărbat tânăr, îmbrăcat casual, “senza giacca e cravatta”, “despică” rândul din faţă, impetuos, vorbeşte tare la telefon, se opreşte în picioare peste “moşia celor patru locuri“ disponibile: 

– Da, da, locurile noastre sunt rezervate la mijlocul sălii… Le-am rezervat eu! (râde satisfăcut). Am senzaţia că este un corporatist “evadat la Ateneu”, venit să bifeze că a fost… venit să rezerve în forţă… Bănuiesc că nu va rămâne până la sfârşit… Apar destinatarii “apelului telefonic panoramic”, corporatistul este mulţumit, după ce ei se aşează, el o taie după al doilea discurs, nu-şi mai cere scuze, „despică înapoi” şi dispare… Cum anticipam.

La microfon, personalităţi cu discursuri importante, notez câte ceva, nu pot uita imaginea corporatistului grăbit, în cercul său va epata că a fost la Ateneu…

Mă resemnez cu “apariţii neconforme“, în faţă s-a aşezat o doamnă mare, cu o pălărie în vârstă, tulbură perspectiva doamnei din spate, aceasta o împinge domestic de umăr spre dreapta pentru “degajarea perspectivei“. Pălăria doamnei urmăreşte ceva pe mobil, nu este corporatistă, dar are acelaşi “interes” pentru ceea ce se spune la microfon. Îmi vin în minte versuri eminesciene “răstălmăcite uşor” (ca la timpul şi locul acela, vorba lui Creangă) şi adaptez timid, în gând, câteva cuvinte celebre: “Unde eşti tu, Caragiale, / Ca, punând mâna pe ei / Să-i „schiţezi” în două cete: / Cei ce vin ca să asculte (au costume şi-ani „de-acasă”) / Şi-alţii ”senza giacca, senza spirit, senza educazione” / Au venit să plece iute, / de Cultură nu le pasă! / Au… să fie cei mişei?! 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Ioan Iacob, București, ianuarie 2020.


Mangalia News, 01.02.2020. (Preluare de pe ”Gandacul de Colorado”).



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply