Forțele Navale Române: Doi boboci „americani” au depus Jurământul Militar

0
715

Ioana-Cezara Vlad și George-Mădălin Savin, doi studenți români,  din anul I, admiși anul acesta la Academia Navală a SUA, din Annapolis, Maryland, au depus Jurământul Militar, în cadrul unei festivități organizate joi, 19 decembrie, la sediul Statului Major al Forțelor Navale din București.

Cu această ocazie, viceamiralul Dr. Alexandru Mîrșu, șeful Statului Major al Forțelor Navale a prezentat semnificația jurământului militar și importanta acestui moment din viața oricărui militar.

Ioana-Cezara Vlad s-a născut în anul 2000, în localitatea Brăila, a urmat cursurile învățământului primar şi gimnazial în orașul natal, după care, în anul 2015, a fost admisă la Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu“ din Brăila, unde a urmat clasa a IX-a. În anul 2016, a ales să îmbrace uniforma militară și s-a transferat la Colegiul Național Militar ”Tudor Vladimirescu“ din Craiova, considerând această mutare ca pe o provocare. Cezara este pasionată de înot, karate și alpinism.

George-Mădălin Savin s-a născut în anul 2000, în localitatea Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, a absolvit Școala generală nr. 3 și Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din orașul natal, promoția 2019. Visul lui a fost să devină ofițer de marină, încă de când era copil și urmărea paradele militare.

În luna noiembrie 2018, cei doi tineri au început procesul de selecție și recrutare pentru Academia Navală a SUA din Annapolis, iar prima probă pe care au susținut-o a fost cea la Limba Engleză, după care au urmat testele sportive și psihologice, testele medicale, un test TOEFL (Test of English as a Foreign Language), apoi un examen standardizat american, un test de abilități cognitive, de logică și raționament, iar la final au fost intervievați de o comisie de la academia navală americană. În luna mai 2019, cei doi tineri marinari au fost admiși la una dintre cele mai prestigioase academii navale din lume, având colegi din 38 de țări de pe toate meridianele.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Prin tot ceea ce au realizat până acum, studenții Ioana-Cezara Vlad și George-Mădălin Savin au demonstrat faptul că școala românească are elevi valoroși, care ne reprezintă, cu mândrie, țara, în mediile academice internaționale. După depunerea jurământului militar, cei doi studenți se vor întoarce la prestigioasa academie navală americană, unde vor continua procesul de pregătire profesională, pentru a deveni ofițeri de elită în marea familie a Forţelor Navale Române.

Albumul FOTO al evenimentului poate fi vizualizat AICI.


Mangalia News, 20.12.2019.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply