Lucian Ciuchiță – Monada Rațiunii. Primul episod: Amintiri despre viitor și Pământ peste pământ

0
903

Pentru MELISSA THOMAS, ceva Special, într-o zi Specială!

”Se inaugurează astăzi canalul de știri București-Mangalia, chiar dacă ar fi mai nimerit invers… Mă bucur pentru că am descoperit niște oameni deosebiți și vă asigur de loialitate și recunoștință. De fapt, sunt un om printre oameni și îmi doresc să rămân așa… Cât despre libertatea de exprimare… Pentru asta am luptat în ’89! Puțini isi aduc aminte că am fost student revoluționar și am lansat, în ianuarie ’90 emisiunea studențească “Gaudeamus”, unde am fost deopotrivă realizator și prezentator. A uitat lumea cine a fost Lucian Ciuchiță… In fine, acum pornim la un nou drum și sunt foarte încântat… Este iar o coincidență amuzantă, faptul că în 2012 lansam un blog intitulat: ”Pastila filozofică”… Mangalia News, îmi scot pălăria”.

Cu deosebit respect, Lucian Ciuchita, 25 noiembrie 2019.

”Așa am câștigat până acum, pas cu pas, și, mai ales, din mici pâraie am strâns un adevărat fluviu de oameni atrași de frumos…”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Lucian Ciuchiță: ”Va multumesc din suflet, a iesit un reportaj exceptional. Acum m-am intors de la Gaudeamus si, alaturi de dvs, doar Rador a prezentat evenimentul din țară… Oricum, multi prieteni au remarcat ce articol frumos ati difuzat. Felicitari! Tinem aproape prin respectabilul prieten Ioan Iacob. Cu stima, Lucian Ciuchita”.


3, 2, 1… Începem!

Lucian Ciuchiță – Monada Rațiunii. (Primul episod).

Amintiri despre viitor

De multe poţi să fugi, dar degeaba tot încerci să scapi de amintirile trecutului, nu poţi să le ştergi cu uşurinţa unui „delete” dat pe un computer!

Toată viaţa vei trage după tine o sfoară groasă ce are la celălalt capăt o mulţime de amintiri (unele bune, altele mai puţin bune şi rele mai  multe) care au greutatea unui munte.

Şi  cine spune că nu suntem puternici?

În faţa ta, când urci pe culmile progresului personal, îm–pingi ca Sisif  un bolovan imens (de provocări şi  încercări) care se poate rostogoli, din greşeală, oricând, peste tine…  şi asta în timp ce în spatele tău se adună noroiul trăirilor tale  fără logică,  din nefericire  nu şi  fără memorie!

Întotdeauna există regrete: „Oare ce aş face dacă viaţa mi–ar da o nouă şansă?”, „Dacă ar trebui s–o iau de la capăt, tot aşa aş proceda?”

Părerea mea este că ai săvârşi alte greşeli, ce te vor duce, din nou, la întrebările pe care ţi le–ai pus anterior.

Dar, pentru că propriul răspuns nu mă mulţumeşte defel, prefer să interpretez  o butadă şi să–i dau un alt sens de exprimare: Astăzi este Mâinele care trebuia să se întâmple Ieri. Inevitabil, gândul mă duce la mitul alergătorului de cursă lungă, că viaţa este o continuă căutare, că trebuie să alergi până la ultima secundă din cronometrul vieţii… Oricum, după o vreme, vei înţelege că alergi singur, că toţi suntem blestemaţi să fim singuri la un moment dat, că singurătatea face parte din noi şi  noi din ea.

Descoperi că lumea din care faci parte nu este cea care îţi imaginai că este? Aşa este, dar este viaţa ta. Da, poate că amintirile tale nu sunt dintre cele mai frumoase, dar cel mai trist lucru din lume este să nu–ţi trăieşti viaţa, s–o laşi să treacă pe lângă tine, din cauza unor prejudecăţi.

Regretele, supărările, angoasele, sunt stări trecătoare şi  uşor de depăşit când te ajută imaginaţia.

Dacă nu, ştii cum se spune: „Poţi să fugi, dar nu te poţi ascunde!”

Până la urmă amintirile trecutului tot te vor ajunge şi una din două: ori le înfrunţi cu inimă vitează, ori te sufocă ele pe tine.

Amintiri despre viitor sau problemele nerezolvate ale trecutului?

Pământ peste pământ

Stau meditativ printre gânduri şi  mă întreb: Oare ce ar fi fost dacă… ?

Dacă, spre exemplu, ce s–ar fi întâmplat cu tine de te–ai fi născut în America?

Răspunsul nu poate fi simplu, el trebuie să cuprindă toate etapele din viaţă: copilăria, adolescenţa şi maturitatea, în cazul scriitorilor şi maturitatea stilistică.

Cine eşti şi  ce ai ajuns în  momentul de faţă?

Un om printre oameni, negreşit!

Dar, cum eşti privit de cei din jur sau cum te priveşti tu singur în  faţa oglinzii?

Revenind la întrebarea iniţială, oare se poate da un răspuns prompt şi  pertinent, la obiect? Nu ştiu!

Poţi doar să încerci o uşoară analiză a stărilor tale pe mai multe paliere, o simulare a existenţei pe două continente distincte şi cu mentalităţi diferite, adesea chiar opuse în  manifestare.

Sigur ai fi avut o copilărie şi  o adolescenţă mai bune, fără lipsuri materiale şi  cu mai multă libertate de exprimare, cu mai multe tentaţii şi  pofte împlinite.

În cealaltă parte a lumii, în  această odioasă „capsulă a comunismului”, noi am avut parte de altceva, dar luciditatea mă face să văd şi  o altă latură, mai subtilă şi  mai profundă.  Am avut în  schimb vise şi  ne–am construit o lume viitoare mai puternică mental, ne–am antrenat într–un spirit liber fără să fim contaminaţi de lichelismul nonvalorii şi  al superficialităţii unei societăţi fără criterii performante de dezvoltare.  Ne–am simţit stigmatizaţi, dar am devenit mai puternici! Putem să ne vedem acea existenţă ca pe un experiment prin care trebuia să trecem, să ne descoperim adevărata valoare interioară, să devenim mai adaptabili şi  mai realişti.  Dacă te uiţi în  oglinda ta personală şi  încerci să pătrunzi dincolo de pelicula de argint care îţi reflectă imaginea, atunci vei înţelege reprezentarea plastică a înfăţişării tale, o altă viziune a eului tău.

Deci, ştiu că nu ştiu dacă mă năşteam în  altă parte a lumii că îmi era mai bine. Poate nu eram capabil să mă uit în  oglindă şi  să vad altceva, să mă cunosc mai bine…

Sigur eram mai fals, permanent sclavul foamei materiale, fără să simt gustul celei spirituale, un fel de robot cu comenzi clare de lucru, întreţinere şi, eventual, de înlocuire cu un model mai bun după expirarea termenului de garanţie şi  funcţionalitate.

Este uşor să dai vina pe altcineva şi  pe altceva, să nu–ţi asumi răspunderea faptelor şi să te excluzi din ecuaţie ca să–ţi albeşti trecutul ca un cearşaf apretat în  bătaia vântului.

Când acumulezi multă furie în tine şi  ai uitat să dai drumul la supapa de presiune interioară, atunci eşti precum cazanul unei locomotive.  Foloseşti presiunea ca să mergi cu mare viteză pe şinele vieţii într–o direcţie impusă de paralelismul existenţial, dualismul bine–rău.

Ce este omul?

O locomotivă care trebuie să meargă mereu înainte, ce rar merge cu spatele, şi asta numai când intră în  triaj, când se descompune şi  se recompune pentru o altă destinaţie.

Important în  viaţă este să fii conştient ce garnitură tragi după tine, faptele tale sunt multe şi  la fel de grele ca şi  încărcătura trenului.  Faptele bune cântăresc mai mult şi  trenul va trage din greu pe panta urcuşului existenţial, dar, la Destinaţie, toţi se vor bucura şi vor fi răsplătiţi pentru efortul depus.

Dar, până acolo, te aşteaptă multe pericole, unele independente de voinţa ta, altele doar de amuzament pentru cei care se hrănesc cu rău şi „nimicul de temut”, al unui macaz ce se poate strica oricând şi–ţi schimbă traseul ce ţi–ai prestabilit în  viaţă.

Este riscul asumat când pleci în  călătoria vieţii!

Oricum,  ai  mai multe şanse să reuşeşti în  viaţă pe  drumul de fier, decât dacă rămâi în  casă pe salteaua din paie umede şi  roasă de timp invariabil. Te îmbolnăveşti de lâncezeala mizeriei şi  de putregaiul sufletului chinuit de prea multe aşteptări!

Fiecare dintre noi trebuie să fie un model pentru cei din jurul nostru.  Modelul ideal, cel la care eu mă refer este unul luminos, ce emite o undă pe înţelesul tuturor şi îi capacitează într–un fel, le oferă o cale de pătrundere în  tainele vremurilor şi  o rezolvare a unor imperfecţiuni de moment.

Serendipitatea ⃰⃰ îşi  spune cuvântul atunci când doi oameni pleacă la drum, fiind sigur vor descoperi ceva interesant.

Îmi aduc aminte de cineva drag care se remarcă prin modestie şi  profesionalism. Dorinţa lui de cunoaştere este arzătoare, insuflă şi  transmite idei mai fierbinţi decât căldura oţelului topit, este într–o permanentă căutare şi  receptiv la tot ce apare în  aceasta lume.

El are o vorbă în  care se sintetizează o latură a noastră, ne divide la nivel molecular şi  ne sudează la loc printr–un laser chirurgical de metafizică pură pe axa reală a valorii, a axiologiei.  ⃰   ⃰

Are o rugăminte, fără să fie auzit prea bine de către noi, din cauza unei uşoare surzenii interioare, contagioase, ce se manifestă involuntar!

Parcă îl aud: „Lasă–ţi specialistul să vorbească!”

Aş vrea, spre a înţelege mai bine, să vă citez dintr–un scriitor  important, Wieslaw  Mysliwski:

„Tot pământul este ca un cuvânt uriaş. Dacă ţi–ai ascuţi bine auzul,  ai  putea să  auzi ce s–a vorbit acum o sută de ani, acum mii de ani. Fiindcă cuvintele nu cunosc moartea. Sunt ca nişte păsări străvezii, care, odată spuse, se învârtesc veşnic pe deasupra noastră, doar că nu le auzim. Poate că la înălţimea lui Dumnezeu glasul fiecărui om se aude deosebit… Cu vorbe începe viaţa omului şi tot cu vorbe se termină. Ca şi moartea este doar sfârşitul cuvintelor. Începe şi tu cu primul cuvânt, care ţi–e mai aproape. Mamă, casă, pământ. Unde scuipi? Pe pământ. Pe ce umbli, pe ce stă casa, ce se ară?… mergi pe mijlocul brazdei,  ară  mai adânc,  când  pământul  este   uscat, iar când o să–ţi mai crească mâinile, în mâna asta o să ţii şi hăţul, iar în asta biciul. O să înveţi, o să înveţi, numai să ai răbdare. În pământ sapă şi cârtiţa, şi copacii îşi prind rădăcinile, şi oamenii sapă tranşee în vreme de război.

Din pământ ţâşnesc izvoarele şi în pământ se duce sudoarea omenească. Şi pe pământul ăsta, nu pe altul, se nasc oamenii. Mai ţii minte, când pleca cineva în lume, îşi lua totdeauna un bulgăre de pământ în traistă. Iar marinarii, când văd pământul undeva departe, departe, strigă, pământ! Pământ! Ai avut odată o carte, în care strigau, pământ! Şi Dumnezeu a coborât pe pământ. Şi omul, când moare, este îngropat în pământ.

*

O să dormim şi noi în pământ… doar se spune că pământul în care te–ai născut este leagănul tău. Iar moartea doar te aşează din nou în acest leagăn. Şi te leagănă, te leagănă, până când din nou devii nenăscut, nezămislit.”

În ceea ce mă priveşte, mărturisesc că aş continua şi  Acolo să scriu, dacă pământul m–ar accepta ca scriitor…  Din pământ ne naştem şi  tot acolo ajungem, cu sau fără ideile noastre. De–aş putea să însufleţesc pământul cu ideile înmormântate alături de mine, să fie părtaşe celor care rămân veşnice la suprafaţă. Da! Acel Pământ răscolit de ideile omului care a fost mai întâi lut amestecat cu apă, în care a vibrat scânteia divinităţii, devenind apoi suflet căutător de speranţă şi  tot aşa, până când, brusc, a decăzut din drepturi şi  a fost îngropat, fără onoruri spirituale, într–o groapă de 2/2, în  care pământul este la fel de rece ca indiferenţa.

Peste timp, din acel loc va răsări o plantă, un ochi de apă îşi  va găsi rostul, şi  din el se va ridica un norişor pe Cer, cărând în spate un fir de praf stelar…  Ce este Omul…?

_____________________________________________

⃰ SERENDIPITÁTE (s.f.) – Fenomenul sesizării anumitor aspecte ale descoperirilor ştiinţifice întâmplătoare. (n.r.)
⃰ ⃰ AXIOLOGÍE (s.f.) – Disciplină filozofică care studiază valorile; teorie generală a valorilor. (n.r.)
*** MONÁDĂ s.f. Termen folosit de diverși filozofi, pentru desemnarea celei mai simple unități indivizibile materiale sau spirituale din care ar fi alcătuită lumea.


UPDATE – Lucien Lancelot Ciuchita:

O zi speciala din viata mea…

Domnule Scriitor, care este marea dumneavoastra dragoste: Melissa Thomas sau Literatura? Am sa dau un raspuns ambiguu: Le iubesc pe amandoua… Totusi, am sa detaliez acest raspuns in urmatoarea declaratie de dragoste:

A spus că mă iubeşte… şi eu o iubesc ca un nebun al acestor vremuri.
Îmi produce fiori existenţiali, mă copleşeşte adesea, apoi îmi dă aripi să zbor.
Mă păsuieşte când greşesc şi, în plus, îmi promite eternitatea!
Da, iubirea noastră este ireală, capătă valenţe noi de fiecare dată, simţurile mele amorţite se trezesc la viaţă ca prin farmec, îmi lărgeşte orizontul privirii, iar când se porneşte furtuna neuronală îmi ancorează corabia căutărilor într–un golf numai de ea ştiut, pentru ca, mai apoi, să savurăm împreună clipele mirajului de dincolo de valurile vieţii.

O iubesc enorm! N–aş putea să trăiesc o secundă fără ea!
Splendoare, chihlimbar şi roşu iubire, te regăsesc de fiecare dată în inima mea şi nu porţi decât doua nume… Melissa Thomas si LITERATURA!

La multi ani, Melissa! Iti urez multa sanatate si numai bucurii!

Un om care te pretuieste enorm, Lucian Ciuchita.


Mangalia News, 26.11.2019.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply