OPINII Turismul românesc pe litoral – dorim să-l aducem la standarde similare celor de afară, dar ce facem în acest sens?

1
660

Bună ziua! Vă trimit o adresă transmisă către Ministerul Turismului, care sper să vă intereseze, fiindcă discutăm despre turismul românesc pe litoral, pe care dorim să-l aducem la standarde similare celor de afară, dar nu facem nimic în acest sens. Dimpotrivă. Vă mulțumesc pentru atenție! Cu stimă.

”Am ales anul acesta să îmi petrec câteva zile pe litoralul nostru, departe de aglomerația din Mamaia. Și m-am orientat către Hotelul Opal, din Cap Aurora, clasat cu 3*. Trecând peste veșnicele ambuteiaje din Eforie Nord, infrastructura fiind la pământ, ca peste tot în țară, când am ajuns la hotel am întâmpinat prima problemă. Nu erau locuri de parcare, paznicul a dat din umeri și m-a încurajat, spunându-mi că până mâine, când vor pleca unii turiști acasă, nu am nicio șansă să găsesc. M-a îndrumat să o parchez într-un giratoriu, pe iarbă, de altfel așa am și făcut, neavând soluții.

Recepționerele ne-au primit cu amabilitate, ne-au oferit o cameră cu vedere la mare, fapt pe care l-am apreciat. În schimb, decepție, când am preluat camera. Baia foarte mică, cu gresia și o faianța probabil din anii 90, cu un spațiu extrem de îngust pentru duș, fără cabină, doar cu un spațiu delimitat cu niște draperii obosite și murdare și instalația veche.

A venit momentul cinei. Am fost profund decepționat, chiar de la umilința la care eram supuși la intrarea în restaurant. O coadă imensă de oameni ce așteptau să le fie scanate cartelele de acces. Mi s-a părut o metodă total nepotrivită, probabil nu auziseră încă de sistemul modern al brățărilor. Mâncarea era adusă și debarasată de niște chelneri extrem de tineri, copii de liceu practic, neprofesioniști, unul era chiar bandajat la un deget, total neigienic. Meniul extrem de slab și prost pregătit, roșiile erau reciclate, totul superficial, farfuriile spălate doar sub un jet. Sucul era botezat cu apă. La micul dejun ni s-au servit parizer, crenvuști, care erau deja închiși la culoare, emanau un miros urât, salamuri ieftine, iar într-o zi am regăsit salata orientală servită cu o seară înainte. În 4 zile au fost schimbate doar prosoapele mici.

Cu alte cuvinte, serviciile sunt departe de a se ridica la clasificarea de 3*. Dar prețurile sunt conforme cu nivelul de clasificare. Nu știu cum au obținut aceste stele, dar este clar că va fi necesară o reevaluare.

Și nu este un caz izolat. Aceleași probleme le-am auzit de la alți prieteni cazați în Saturn, Mamaia. Discrepanțele față de hotelurile din alte zone ale țării, mai ales din zonele montane, pe care tot anul acesta le-am vizitat sunt imense, în schimb prețurile sunt de top pe litoral, fapt inacceptabil.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Un alt aspect: La Hotel Mera, de 4*, boscheții din fața gardului erau de 1 m, plini de gunoaie. Nu se poate așa ceva! Și-au construit fortăreața și nu îi mai interesează ce e la 1m de gard. Aspectul era oribil. N-am văzut un aspersor nicăieri, în schimb am văzut coșuri de gunoi ruginite, pline, cu gunoiul căzut lângă, multă mizerie, alei distruse, șosele și trotuare deteriorate, lăsate așa din anii 80.

Litoralul arată oribil, se merge pe ideea că lumea vine oricum, banii se cheltuie, altceva nu mai contează. Dacă vrem să schimbăm ceva în bine, trebuie să nu mai acceptăm în primul rând, apoi să luăm problema în mână și să remediem, reparăm, îmbunătățim tot ce trebuie. Numai așa ne vom mândri cu un turism civilizat și apreciat chiar și de străini. V-am scris în speranța că veți declanșa ceva și, implicit, se va produce și schimbarea în bine”.

Cu respect, Bogdan-Radu Brînzan.


Mangalia News, 03.09.2019.



piese-auto-mangalia.ro



1 COMENTARIU

  1. Nu va fi turism la nivel occidental pana cand nu se construieste o autostrada sau o sosea aditionala. Cu atatea posibilitati, atatea fonduri europene, chiar nu se poate construe o autostrada sau macar o amarata de sosea in plus, care sa decongestioneze traficul? Macar pe bucati si tot ar fi ceva… Asta fiind problema cea mai mare. In rest, fiecare sa incerce sa isi faca patratica lui de treaba.
    Referitor la tineretul care lucreaza la servit in restaurant: nu ati auzit ca Romania se confrunta cu o criza majora de forta de munca? chiar mi se pare o idee buna sa incurajezi tineretul sa lucreze, plus ca se potriveste foarte bine vacanta lor de vara cu sezonul estival. In alte tari lumea munceste de la varste fragede si este foarte comun sa vezi elevi de liceu prestand diverse munci, nu numai in timpul vacantelor dar si seara sau weekenduri.

Leave a Reply