Imunitatea la copii. Cum reacţionăm când cel mic face temperatură

0
623

Vrem, nu vrem, copiii mici răcesc mai des decât adulţii, iar uneori este nevoie chiar şi de mai mult de o săptămână pentru a se recupera.

Specialiştii sunt de părere că, în medie, copiii cu vârsta cuprinsă între un an şi jumătate şi trei ani, cu o stare normală de sănătate, fac între şase şi opt răceli, precum şi alte infecţii ale căilor respiratorii pe parcursul unui an. De asemenea, se întâmplă ca aproximativ de două ori pe an să aibă episoade de diaree şi vărsături. Desigur, pe parcurs ce copilul creşte, această incidenţă scade după vârsta de trei ani, datorită maturizării sistemului imunitar al copilului.

Potrivit dr. Amalia Stoenescu, medic pediatru, acest lucru se întâmplă din cauza rezistenţei mici la infecţii a copilului, o boală care afectează temporar capacitatea de auto-apărare a copiilor sau o boală genetică, ce stă la baza unor infecţii recurente.

Mai mult decât atât, trebuie subliniat că există şi micuţi care nu reuşesc să îşi dezvolte imunitatea împotriva unui anume grup de germeni. În acest caz, tratamentul substitutiv (cu factorul imunitar deficitar), atunci când poate fi identificat, este de ajutor în lupta împotriva infecţiilor.

Cum trataţi infecţiile virale

De cele mai multe ori, virusul este contactat de la o persoană infectată şi se acutizează boala în caz de hipotermie locală sau generalizată (în urma consumului de lichide sau alimente reci, expunerii la frig etc.). Oamenii trebuie să ştie că frigul este un factor favorizant al apariţiei răcelii, iar cauza o constituie infecţia cu virusuri. Astfel, temperaturile scăzute modifică activitatea sistemului imunitar, slăbeşte mecanismele de apărare ale organismului împotriva virusurilor, ceea ce reduce rezistenţa mucoasei căilor respiratorii superioare.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Medicul a spus că infecţia virală are un debut acut, cu febră (într-o viroză mai agresivă, poate ajunge şi până la 40°C). Perioada acută într-o infecţie virală durează trei zile, perioadă în care această febră înaltă se menţine, cedează greu şi creşte rapid din nou, copilul va fi somnolent, apatic şi nu va dori nimic să mănânce. Abia în a patra zi, febra începe să cedeze în intensitate.

Părinţii trebuie să ştie că febra mare (39-40ºC) nu este un motiv de a chema ambulanţa, iar deplasarea la medic se face într-un regim obişnuit. Dacă febra apare seara şi depăşeşte valorile de 38-38,5 grade, copilul este somnolent, are stare generală de rău, are convulsii, atunci este necesar să reduceţi febra cu medicamente antipiretice şi să mergeţi la medic a doua zi. Motiv de îngrijorare şi adresare urgentă la medic constituie şi vârsta copilului. Dacă acesta este mai mic de trei luni, apelaţi ambulanţa.

De reţinut, însă, febra mare nu provoacă convulsii. Convulsiile febrile apar mai des la valori de peste 38,5°C şi de regulă la copiii purtători de o anumită genă responsabilă pentru producerea convulsiilor febrile. Dacă cel mic a făcut în trecut convulsii febrile, trebuie să cunoaşteţi că nu este neapărat ca acestea să se repete ulterior, în cazul altor episoade de răceală.

Infecţia virală se tratează simptomatic

Infecţia virală se tratează mai degrabă simptomatic, adică se scade febra dacă este cazul, se curăţă nasul, se tratează tusea. Important! Nu se scade febra la copil, într-o viroză, decât dacă aceasta îi cauzează copilului o stare generală pronunţată de rău, dacă depăşeşte valorile de 38 – 38,5 grade, copilul este somnolent ori manifestă convulsii. De ce?

„Pentru că febra este un mecanism natural de apărare a organismului contra infecţiei virale (în caz de febră înaltă, în sânge, creşte activitatea interferonului, un anticorp natural care distruge virusul). Preparatele antivirale ajută doar în primele ore de boală, doar în momentul în care virusul a intrat în organism, în perioada de incubare, care durează în majoritatea virozelor în jur de 1-7 zile, după care apar semnele de răceală. În momentul în care apar primele semne de răceală, se consideră că este deja prea târziu pentru a administra antivirale”, a explicat medicul.

Cuget Liber. Autor: Mirabela ŞERBĂNESCU.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply