Secretele de la Institutul Cantacuzino, păzite de Armată. Dezvăluiri în premieră despre o instituție vitală pentru sănătatea populației

0
865

Pentru prima oară după ce Armata a preluat Institutul Cantacuzino, o unitate strategică, vitală pentru sănătatea românilor, „Evenimentul zilei” a aflat detalii în premieră despre ceea ce se întâmplă în spatele porților unității care luptă să redevină cel mai important bastion de apărare împotriva epidemiilor. Institutul a intrat într-o perioadă de reconstrucție, la aproape un secol de la înființare, sub controlul și administrarea Ministerului Apărării Naționale, cu scopul declarat de a relua producția de vaccinuri, în special cel antigripal. 

Deși recunosc că mai sunt multe de făcut, militarii aflați la conducerea institutului au reușit să deblocheze situația critică, au rezolvat problema salarizării și, până acum, au angajat 200 de oameni. Bacteriile ucigașe din spitale, precum cele de la Institutul „Marius Nasta”, au fost identificate în laboratoarele de la Cantacuzino. În plus, s-a reluat vânzarea de SOD-Natural, cel mai cunoscut supliment alimentar antioxidant, brevetat în România, în anul 1989. 

În 2021 se împlinesc 100 de ani de la crearea institutului care avea drept scop „imunizarea populaţiei contra pandemiilor şi epidemiilor”, la iniţiativa profesorului Ioan Cantacuzino, prin decretul dat de Regele Ferdinand I. Din nefericire, însă, de aproape un deceniu, de când a fost nevoit să stopeze producția de vaccinuri, unitatea medicală, de care depind milioanele de analize și recoltări pentru pacienții din întreaga țară, este la limita supraviețuirii. 

Un pas înainte pentru salvarea institului l-au făcut miniștrii apărării din ultimii doi ani, care au reușit să convingă Guvernul să treacă această unitate strategică în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Promisiuni și perspective sunt. Practic, mai sunt multe de făcut. Retehnologizarea reprezintă unul dintre principalele obiective ale conducerii Ministerului Apărării Naționale pentru institut în anul 2019. Pentru o analiză la fața locului, „Evenimentul zilei” a luat legătura cu factorii de decizie din Institutul Cantacuzino.

Citiți continuarea în evz.ro/institutul-cantacuzino-armata

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply