Proiectul transatlantic Eminescu – Poe, un pod virtual care leagă inimi de români, va fi lansat astăzi!

0
880

”Arc poetic transatlantic Eminescu – Poe”, un proiect de suflet, pornit din inimi de români, dedicat Centenarului Marii Uniri, va fi lansat astăzi, miercuri, 16 ianuarie 2019, ora 17:00, în Sala AUDITORIUM a Bibliotecii Metropolitane din București.

    ”Excelențele Voastre, Distinse Doamne, Stimați Domni, Dragă domnule profesor dr. Ioan IACOB, președinte al Fundației Culturale ”HESPERUS”, cu prilejul lansării oficiale a ”Proiectului transatlantic Eminescu – Poe”, am a vă transmite câteva gânduri de aici, de la Marea cea Mare, care l-a fascinat în asemenea măsură pe marele nostru poet Mihai Eminescu, încât acesta afirma în versurile-i nemuritoare: ”Mai am un singur dor: / În liniștea serii, / Să mă lăsați să mor / La marginea mării”, în poezia cu același nume…

    Se împlinește un an de când, din dorința de a afla noutăți despre evenimentele dedicate zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu, am căutat prin ”meandrele” internetului și l-am descoperit pe domnul profesor Ioan Iacob, prin intermediul paginii Arca TVAm citit interviul pe care i l-a acordat regizorul și realizatorul de televiziune Lucian Blaga, în Jurnalul Bucureștiului, chiar în ziua de 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu, declarată Ziua Culturii Naționale și am observat titlul deosebit de interesant al Tezei sale de Doctorat: “Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe”.

    Atunci, pe loc, mi-a venit ideea de a-l contacta și a-i propune o colaborare cu ziarul online Mangalia News, care era deja, la data respectivă, partener media oficial în Proiectul ARCA TV USACu acordul domnului profesor Ioan Iacob, am publicat un fragment din lucrarea amintită, în articolul ce purta titlul: ”Prof. dr. Ioan Iacob: ‘Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe”, din care relatez un fragment:

    ARCA TV USA: ”Profesorul dr. Ioan Iacob propune o lucrare inedită, menită să pună în valoare arcul poetic transatlantic dintre Eminescu și Poe, o metaforă complexă, folosită pentru a reliefa majoritatea similitudinilor și diferențierilor dintre acești doi mari poeți ai lumii: “Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe”. Profesorul ne invită, de fapt, să descifrăm “posibilele implicații ale unui experiment: intersectarea unui arc poetic transoceanic ce ne-a permis relaționarea a două mari nume ale liricii universale, Eminescu și Poe, cu o axă gotică imaginară, față de care ambii poeți se raportează prin universurile lor lirice”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

    Cele 20 de articole publicate de noi pe tema atât de generoasă a similitudinilor dintre operele marilor poeți Mihai Eminescu și Edgar Allan Poe, au avut un larg răsunet național și internațional, fiind vizualizate de un mare număr dintre cei peste 1.500.000 de cititori ai ziarului online Mangalia News. Vă invit să vizionați articolele, accesând www.mangalianews.ro

    Aşa cum îmi place să afirm, ”pilonii” Arcului (”podului”) poetic transatlantic se află la Ipotești, locul de naștere al poetului național Mihai Eminescu, la Botoșani, la București, la Constanța și Mangalia, precum și în Houston, Texas, USA, acolo de unde, sub ”bagheta” prietenului nostru Lucian Blaga, emite Arca TV, Televiziunea românilor de pretutindeni. Alți ”piloni” de nădejde ai podului nostru virtual se află peste tot în țară și în lume, acolo unde avem colaboratori – parteneri în ”Proiectul transatlantic Eminescu – Poe”, inițiat de prof. dr. Ioan Iacob, președintele Fundației Culturale ”Hesperus”, parteneri despre care, cu siguranţă, vă va vorbi domnia sa.

    ”Un proiect de suflet, pornit din inimi de români!”

   Cu acest prilej festiv, le mulțumesc în mod special prietenilor din Constanța, Mangalia și Botoșani, care ni s-au alăturat în acest proiect:

– dr. în Istorie Sorin Marcel Colesniuc, directorul general al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța,

– scriitorul, istoricul și publicistul Cristian Cealera, colaborator al cotidianului online Mangalia News,

– colega noastră de redacție, prof. Elena Petcu, de la Școala Gimnazială ”Gala Galaction” din Mangalia,

– distinsul profesor dr. Dorin Popescu – eminescolog, analist politic, expert în geopolitică, eseist, cadru didactic universitar din Constanța şi 

– doamna Ana-Elisabeta Florescu Coșereanu, muzeograf la Secţia de Artă şi Etnografie a Muzeului Județean Botoșani.

   Cu toții, dorim mult succes proiectului transatlantic, pe care–l susținem și-l promovăm cu mare drag şi, în încheiere, așa cum se zice pe la noi, la mal de mare, se cuvine o Urare:

   Lansarea oficială a proiectului Eminescu – Poe, să fie într-un ceas prielnic și să aibă noroc de

VÂNT CÂT MAI BUN, DIN PUPA!

(Mesajul domnului profesor Traian LUPU, directorul cotidianului online Mangalia News).


Mangalia News, Miercuri, 16 ianuarie 2019.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply