Prefectul Bola anunţă surpriza: Referendumul de la Costineşti, pe tema gazelor de şist, ar putea fi invalidat

0
322

Referendumul de la Costineşti, pe tema gazelor de şist, ar putea fi invalidat

Prefectura judeţului Constanţa aşteaptă, potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, Eugen Bola, câteva lămuriri de la Autoritatea Electorală Permanentă.

Am solicitat un punct de vedere de la Autoritatea Electorală, pentru a şti dacă la referendumul din Costineşti, de anul trecut, pe tema gazelor de şist, pot fi luaţi în calcul cei de pe listele suplimentare, a spus Eugen Bola.

În data de 9 decembrie 2012, la Mangalia, Costineşti şi Limanu au fost organizate referendumuri locale pe tema explorării/exploatării gazelor de şist. Consilierii din aceste localităţi au votat pentru organizarea referendumurilor, în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, iar reprezentanţii Prefecturii judeţului Constanţa au spus, la acea vreme, că demersurile sunt perfect legale – după cum s-a exprimat chiar prefectul Eugen Bola.

La Costineşti, cetăţenii cu drept de vot au răspuns prin Da sau Nu la întrebarea: Sunteţi de acord cu exploatarea gazelor de şist prin fracţionare/fracturare hidraulică pe teritoriul comunei Costineşti?. După închiderea votării şi numărarea voturilor, concluzia a fost: 92,69% din cei care au votat s-au exprimat împotriva exploatării gazelor de şist.

Apare însă o problemă: în noaptea de 9 decembrie s-a concluzionat că referendumurile de la Mangalia şi Limanu nu pot fi validate, din cauza lipsei cvorumului; un anunţ similar a fost făcut şi din localitatea Costineşti.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Ulterior, primarul comunei Costineşti a revenit, declarând că, de fapt, a fost întrunit cvorumul necesar: la consultarea populară de la Costineşti au votat peste 50% +1 din numărul total de alegători, aşa încât Consiliul Local a votat unanim validarea referendumului.

Continuarea, în Replicaonline.ro, Marţi, 18 iunie 2013.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply