Cantus Mundi sărbătorește „Ora Pământului” în peste 50 de localități din România! La Constanța, vor participa și copiii din Mangalia, Limanu și Albești

0
632

Avand in vedere conditiile meteo nefavorabile care impiedica desfasurarea in bune conditii in aer liber a evenimentului „Ora Pamantului”, programat pentru sâmbătă, 24 martie, va informam ca acesta se va desfasura in incinta Casei de Cultura Constanta, incepand cu ora 20:30.

Pe 24 martie, Programul Național Cantus Mundi sărbătorește la nivel național„Ora Pământului”, înintervalul orar 20:30 – 21:30. Peste 7.000 de copii s-au înscris pentru a cânta împreună pentru „Ora Pământului”. Evenimentul se va desfășura simultan în 28 de județe și peste 50 de localități: București, Ilfov, Brașov, Iași, Cluj, Constanța, Bihor, Dolj, Timiș, Arad, Alba, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Vâlcea, Vrancea, Covasna, Argeș, Bacău și Vaslui.

În Constanța, evenimentul va reuni prin cântec, în fata Cazinoului, peste 250 de copii, sub sloganul internațional „Dăruiește naturii din energia ta!”. Sub coordonarea Andreei Imre Rusu, dirijoarea Corulului Galacteea al Școlii Gala Galaction din Mangalia, copiii și tinerii din Constanța, timp de o oră, vor umple orașul de energie prin propria lor stare de bine și prin căldura vocilor reunite. Acești copii vor avea ocazia să sărbătorească „Ora Pământului”, prin suportul Primăriilor din localitățile Mangalia, Limanu și Albești, care vor asigura transportul copiilor în orașul Constanța.

Cea de a treia ediție a evenimentului „Ora Pământului”, organizat de echipa Cantus Mundi esterealizatînparteneriat cu WWF (World Wide Fund for Nature), care a lansat acest proiect în anul 2007.

„Muzica înseamnă generozitate, iar un om generos este în primul rând responsabil cu mediul înconjurător. Din perspectiva Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare social prin muzică, afilierea la un proiect de responsabilitate social este o normalitate. Am implicat corurile Cantus Mundi în această frumoasă poveste numită Earth Hour încă din 2016, iar acum am ajuns să organizăm în peste 50 de localități evenimente care promovează deopotrivă mișcarea vocală și grija față de planeta noastră. Muzica a peste 10.000 de copii și tineri din programul Cantus Mundi se va auzi, în 24 martie, în toată România și sperăm că ne va reaminti tuturor că trebuie să fim responsabili, informați și educați în privința protejării resurselor pământului”, a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Programul Național Cantus Mundi a fost înființat în anul 2011 la inițiativa reputatului dirijor Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal. În 2014, Programul Național Cantus Mundi a devenit, prin Hotărâre de Guvern, o Direcție în cadrul instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. În 2018, anul în care România celebrează Centenarul Marii Uniri, Programul Național Cantus Mundi va însuma 4100 de dirijori și 250.000 de coriști din cele 41 de județe ale României. Detalii pe www.cantusmundi.com/ro.

Evenimentul „Ora Pământului” este susținut de postul Digi FM și de canalele Digi World, Digi Life și Digi Animal World.

Parteneri locali: Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Consiliul Județean al Elevilor Constanța.

„Ora Pământului” în 2017

În seara zilei de 25 martie, peste 5.000 de copii din toată țara s-au unit din nou sub semnul prieteniei și respectului față de natură. Activitățile dedicate „OreiPământului” au fost organizate de Primăria Municipiului București și Teatrul Excelsior și s-au desfășurat în Parcul Cișmigiu, unde peste 600 de copii din corurile Cantus Mundi au cântat alături de membrii Corului Național de Cameră„Madrigal – Marin Constantin”, dirijați de Anna Ungureanu.

WWF și Earth Hour

Earth Hour (Ora Pământului) a fost organizat pentru prima dată de către WWF-Australia în Sydney, pe 31 martie 2007, fiind brand înregistrat de organizația WWF (World Wide Fund for Nature) la nivel global. Peste 2,2 milioane de oameniși 2000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră în acea seară, ca semn al conștientizării problemei schimbărilor climatice. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut în doar câțiva ani ca Earth Hour să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie. De atunci, în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, peste 7000 de oraşe din peste 180 de țări au stins lumina de Earth Hour.​​ În 2018, Earth Hour este sărbătorit pe 24 martie, când timp de o oră stingem lumina, începând cu ora locală 20:30. Pentru mai multe informații, vizitați​​ ​www.ora-pamantului.ro.


Mangalia News, 23.03.2018.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply