‘Vreau orașul pe care îl merită copiii noștri!
Și nu cred ca ASTA e ceea ce merită!’

0
1315
Mangalia, faleza, 1972.

“Oameni frumoși sufletește, copaci înfrunziți, vânticel călduț si molcom, miros de mare… Verdeață abundentă, tăpșane pline cu mușețel, copii multi, sănătoși și rumeni în obraji, sărind coarda, jucând “elastic”, încercându-și puterile la “țară, țară, vrem ostași”…

Mangalia, Casa de Cultura, 1966.

Serate muzicale, o chitară, glasuri cristaline cântând la unison cântecele acelor vremuri… Nopți luminate de stele, în care se făureau vise și se puneau dorințe… Oraș sigur, încărcat de istorie, pe care îl băteam în lung și în lat, descoperindu-i tainele și frumusețile…

Mangalia, faleza, seara – 1982.

Veri cu plaje uriașe cărora nu le ghiceai cuprinsul, marea dătătoare de bucurie și de sănătate… Părinți zâmbitori, bunici răbdători, oameni fericiți”…

Mangalia, plaja – 1973.

VIS… O fărâmă de vis. Al meu. Unul menit să mă poarte în lumea mirifică a copilăriei, lume în care mă întorc mereu și mereu…

La poarta visului, însă, mă așteaptă realitatea hâdă. Oameni posaci, copii triști, prizonieri în case, având tovarăș de joacă tableta, telefonul, sau calculatorul, oraș gri, întunecat la propriu, oraș căruia i-a fost furată identitatea, beton, prea mult beton, plaje ciuntite, clădiri hidoase răsărite acolo unde nu își au rostul, păduri hăcuite, bunici resemnați, care se gândesc la povara dărilor cărora nu le fac față, a bolilor care îi macină, a viitorului incert al copiilor și nepoților, sau sfâșiați de dorul acestora, plecați departe, pentru un trai… mai bun.

Optimismul meu e pe cale să moară; oriunde privesc, văd suferința, lipsa de speranță și/sau nepăsare. Eu nu mă mai regăsesc în orașul meu, candva, etalon de Curățenie si bun gust. Îmi amintesc vremurile în care, lucrând la un hotel renumit, eram lăudați de turiști, plăcut surprinși fiind de abundența florilor și a vegetației, dar și de curățenia care caracteriza orașul. Eram MÂNDRĂ!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/
Hotel Mangalia, 1982.

Acum însă, sunt sunată de cunoștințe care îmi spun că vin pe litoral, însă NU la Mangalia, pentru că orașul e în paragină: verdeața a dispărut, faleza si-a pierdut farmecul, portul turistic e vandalizat, orașul în beznă, prețurile uriașe, activități culturale…, zero! Asa se face că mă întâlnesc cu prieteni și cunoștințe pe teren… neutru. Sau la vecinii bulgari…

Vreau ca, într-o bună zi, visul meu să redevină realitate… Vreau să simtă și să trăiască și copila mea bucuria și mândria de a se fi născut AICI… Băiatul e deja student și, pe când era copil, a avut experiențe mai mult decât frumoase în orașul natal. Nu cred că, după terminarea facultății, va mai reveni într-un oraș mort…

Vreau Cultură! Un cinematograf, un teatru, activități menite să ne bucure copiii… Vreau mai mult interes pentru tineret, spații în care să se dezvolte frumos și armonios.

Casele de pariuri, casele de amanet în numar atat de mare NU au ce cauta într-un oraș ATÂT de mic…

Vreau ca vendetele, interesele și răutățile celor ce ne păstoresc să fie canalizate în alta direcție și NOI să primim ceea ce merităm. Să primim RESPECTUL cuvenit NOUĂ, cât și concretizarea dorințelor atât de firești, ale unor oameni cu un statut special: acela de PĂRINTE…..

Later edit. Am ieșit cu copilul, atât seara, cât și pe lumină. Dezamăgire cruntă! A mea, dar mai cu seamă, a ei. Ziua, parcul de la Poșta veche (dacă se poate numi parc), vandalizat, aflat în apropierea unei bodegi mizerabile!!! (Cui i-a dat prin minte să accepte amplasarea unei astfel de bombe în centrul orașului, în apropierea unui… “părculeț”???)… Parcul de la Balnear, distrus în totalitate. Portul turistic nu are un bec întreg și nici nu mai cred în vreo minune. Faleza, rece, neprimitoare, impersonală. Copilul a trebuit luat în brațe, penru a vedea un crâmpei din mare….

Noaptea, BEZNĂ ca-n nucă! Am făcut 10 pași și ne-am întors, pentru că nu ai siguranță și nici plăcere să te plimbi printr-un oraș în care trebuie să bâjbâi pentru a rămâne cu membrele inferioare întregi.

Aș vrea să găsesc și ceva bun, ceva ce pot lăuda. Chiar aș vrea să o fac, însă, cu tot regretul, spun că NU am ce să laud. Postarea mea este una decentă, de bun simt. Nu vrea să instige și nici să creeze discuții politice, căci nu asta urmăresc.

VREAU orașul pe care îl merită copiii nostri! Și nu cred ca ASTA e ceea ce merită!”

Mirela Ghinescu, 25 februarie 2017.


Republicare Mangalia News, 25.03.2018.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply