Evaluarea activităţii poliţiştilor de imigrări din Constanța, în anul 2017

0
604
starshiners.ro%20

În cursul anului 2017, poliţiştii Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanța au asigurat managementul şederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 6891 de persoane, dintre care 5373 din staţe terţe și 1518  cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.

Au fost depistaţi 769 de străini în situaţii ilegale, fiind emise 122 decizii de returnare, 261 de persoane au fost îndepărtate sub escortă. Totodată, poliţiştii de imigrări au emis 401 avize de angajare și au aplicat 249 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 679.600 de lei.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța, în cursul anului 2017, au asigurat managementul şederii și rezidenței, pe raza judeţului pentru 6891 de persoane dintre care 5373 străini din state terţe, cei mai mulţi din Turcia şi Moldova şi 1518 de cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Bulgaria şi Grecia.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei, reîntegirea familiei, membri de familie ai cetaţenilor români, UE, sau SEE, educaţie, angajare în muncă, sau stabilire permanenta pe teritoriul ţării noastre.

Astfel, în ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost primite 278 de invitaţii, depuse pentru străini din Siria, Iordania, Irak şi Liban.

De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de şedere şi au fost emise 1701 permise de şedere dintre care 1499 pentru şedere temporară şi 202 pentru şedere pe termen lung. Au fost eliberate 358 de certificate de înregistrare şi 44 cărţi de rezidenţă permanentă.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 426 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 401 avize de angajare pentru diferite categorii de angajare(permaneti, detasați și sezonieri). De asemenea, au fost depistați 66 de străini care efectuau activități lucrative fără forme legale.

Pe linia combaterii şederii ilegale, în perioada de referinţă au fost organizate 94 de acţiuni şi controale cu forţe proprii şi în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu în urma cărora au fost depistaţi un numar de  769 străini in situaţii legale.

Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea/prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 122  decizii de returnare prin care s-a stabilit obligaţia de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României și au fost emise 261 decizii returnare sub escorta.

Pentru 17 persoane a fost aplicată măsura de nepermiterii intrării în țară pentru perioade cuprinse între 3 luni şi 8 ani.

În anul 2017, pe linia migrației ilegale pe ruta maritimă dinspre Turcia s-au înregistrat șase cazuri în care peste 500 de migranți, adulți și copii, au încercat să ajungă ilegal în România cu ajutorul unor ambarcațiuni.

Totodată, poliţiştii de imigrări constănțeni au aplicat 249 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 679600 de lei pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor in România republicată, O.U.G. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale UE/SEE/CH şi O.U.G. 25/2014 privind încadrarea in muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor in România.

De asemenea, s-a asigurat participarea alături de instituțiile partenere la evenimentele cu flux masiv de străini precum  Neversea, Sunwaves și Dakini.

Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate rămân acţiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.

Pentru informaţii privind activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, documentaţia necesară prelungirii dreptului de şedere, tipuri de formulare şi alte informaţii, se poate accesa site ul oficial al instituţiei la adresa www.igi.mai.gov.ro.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducere timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a documentelor.

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI CONSTANȚA.


Mangalia news, 21.02.2018.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply