Mangalia: Igienizarea staţiunilor, verificată de Primărie

0
363

Iginenizarea staţiunilor, verificată de Primărie

Primarul Mangaliei, Cristian Radu: „Deţinătorii de terenuri şi clădiri au termen ca, până la 1 aprilie, să finalizeze lucrările de reparaţii şi igienizare. În caz contrar, lucrările respective vor fi realizate de Primărie, iar contravaloarea serviciilor va fi suportată de cei care nu au respectat termenele stabilite de Primărie.”

INSPECŢIE

Când a fost instalat, anul trecut, în funcţia de primar al Mangaliei, Cristian Radu a promis că prioritatea numărul unu este refacerea imaginii celor şase staţiuni, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus şi Saturn, care se află în administrarea municipiului. Dacă în primele şase luni de mandat nu a reuşit să facă mare lucru, după cum spune chiar el, acum, edilul este decis să ia lucrurile din timp, astfel încât cele şase staţiuni să fie mult schimbate în bine la startul sezonului estival.

Prin urmare, primarul Cristian Radu, împreună cu mai mulţi consilieri locali şi angajaţi ai Corpului de Control al Primăriei, efectuează, în aceste zile, o serie de inspecţii şi verificări în staţiuni, pentru a vedea dacă societăţile comerciale respectă decizia Consiliului Local potrivit căreia fiecare agent economic este obligat să-şi igienizeze unităţile de turism.

„Acţiunea noastră rezidă în dorinţa de a atrage cât mai mulţi turişti în vara acestui an, printr-o bună gospodărire, ecologizare şi modernizare a tuturor staţiunilor”, a spus Cristian Radu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

LUCRĂRI

Primarul din Mangalia spune că, recent, le-a cerut factorilor de decizie de la nivel local să-i notifice pe deţinătorii de terenuri şi clădiri ca, până la 1 aprilie, să finalizeze lucrările de reparaţii şi igienizare.

„În caz contrar, lucrările respective vor fi realizate de Primărie, între 1 aprilie şi 1 mai, iar contravaloarea serviciilor va fi suportată de cei care nu au respectat termenele stabilite de Primărie”, a afirmat Radu.

El a adăugat că la Neptun se vor amenaja aleile pietonale, cu băncuţe şi coşuri de gunoi, iar toate cablurile de pe stâlpi vor fi îngropate. Totodată, municipalitatea va toaleta vegetaţia din zonă.

„Trebuie să existe mai multe parcuri şi panouri de informare turistică. Parcările parţial acoperite vor fi demolate şi reamenajate. În spatele Gării din Neptun vom realiza o staţie de taxiuri, iar cât de curând vor începe lucrările de modernizare a staţiunilor, prin eficientizarea sistemului de iluminat public, optimizarea spaţiilor cu destinaţie turistică şi ridicarea chioşcurilor amplasate ilegal pe domeniul public.

Nu vor mai exista gherete neautorizate şi insalubre, iar toate gardurile de sârmă vor fi mascate de vegetaţie pentru un aspect mai plăcut. Comercianţii vor avea zone delimitate unde îşi pot primi vizitatorii”, a menţionat Cristian Radu.

Tatian IORGA, Telegraf, Miercuri, 13 Februarie 2013.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply