RADU MAZĂRE A FUGIT DIN ȚARĂ. AR FI CERUT AZIL POLITIC ÎN MADAGASCAR

0
705
starshiners.ro%20

CUGET LIBER: Radu Mazăre a fugit din țară, în Madagascar. Se pare că, de data asta, și-a pus în aplicare planurile mai vechi și, potrivit unor apropiați, se pregătește de o mai lungă ședere în insula din Oceanul Indian.

Potrivit unor informații din surse apropiate fostului primar al Constanței, Radu Mazăre ar fi solicitat azi politic în Madagascar. Cererea ar fi fost făcută chiar în aceste zile, Radu Mazăre aflându-se, împreună cu câțiva apropiați și membrii ai familiei, în resortul deținut de el în această țară.

În primăvara anului 2012, în vremea când era primar al Constanței, Radu Mazăre a mers în vacanță în Madagascar, iar la întoarcere s-a arătat foarte încântat de ceea ce a găsit acolo, dar și de oportunitățile de afaceri. Drept urmare, a luat decizia de a concesiona de la un trib, pe o perioadă de 99 de ani, un teren. Mai exact, era vorba de 1,8 hectare de teren pe malul oceanului, într-un golf în nordul Madagascarului, pentru care a plătit, potrivit declarației sale la momentul revenirii în țară, 1 euro pe metru pătrat.

Printre două dosare și trei vizite la tribunal, fostul edil al orașului de la malul mării și-a consolidat afacerea, așa că, în scurt timp, a devenit proprietarul unui resort spectaculos, în apropierea unei plaje cu nisip alb și ape turcoaz, unde, de altfel, va trece, alături de prieteni, în 2018.

Mai mult, în cugetliber.ro, 30.12.2017.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Alte articole pe această temă:

BOMBĂ! Mazăre a FUGIT în Madagascar și cere AZIL POLITIC!

RADU MAZĂRE A FUGIT DIN ȚARĂ? SE PARE CĂ A CERUT AZIL POLITIC ÎN MADAGASCAR


 


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply