Ce spune DGFP Constanța despre noul regim fiscal al microîntreprinderilor

0
341

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa aduce la cunoştinţă contribuabililor că, în Monitorul Oficial, Partea I, nr.54/23.01.2013, a fost publicată O.G. nr.8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, Ordonanţă ce a adus noi reguli în privinţa microîntreprinderilor.

Potrivit prevederilor ordonanţei sus menţionate, toate societăţile comerciale plătitoare de impozit pe profit, care realizează venituri ce nu depăşesc echivalentul în lei a 65.000 euro sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu 1 februarie 2013.

Acestea vor comunica organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere, până la data de 25 martie 2013 inclusiv, prin depunerea formularului 010 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică.

Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este 3% .

Citiți continuarea articolului în Ziua de Constanta, Marti, 29 Ianuarie 2013 .

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply