Spitalul Municipal Mangalia organizează concurs, în perioada 29.08.2017 – 31.08.2017, pentru ocuparea pe perioadă determinată (până la data de 1 martie 2019) a postului temporar vacant de asistent medical cu studii postliceale (PL), în cadrul Cabinetului Oncologie Medicală.

Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să deţină o diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalent, sau diplomă de studii postliceale prin echivalare, conform HG Nr. 797/1997; să fie membru al OAMMR, cu certificat vizat la zi; să aibă 6 luni vechime în specialitate.

astratex.ro

Dosarele de concurs se depun la Biroul Resurse Umane, până la data de 17 august, anul curent, ora 16.00, iar proba scrisă se va desfăşura în data de 29 august, a.c., începând cu ora 10.00, la Pavilionul Administrativ. Proba interviu se va desfăşura în data de 31 august 2017. Ora şi locul desfăşurării probei vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Spitalului Municipal Mangalia, situat în Str. Rozelor, Nr. 2, Biroul Resurse Umane şi la nr. de telefon: 0241/752260.

Totodată, reprezentanţii spitalului precizează că pentru îmbunătăţirea confortului pacienţilor din unitatea medicală, recent, s-au făcut investiţii din fonduri proprii în mobilierul din spital. Astfel, Secţia de Ortopedie-Traumatologie a fost dotată cu 35 de paturi noi, performante şi conforme cu standardele medicale de calitate, iar Secţia Recuperare Traumatologie Vertebro-medulară cu cinci paturi.

Alte zece paturi au fost schimbate în Secţia Sanatorială şi 51 de noptiere degradate din unitatea medicală au fost înlocuite cu altele noi, din material tip inox.


Mangalia News, 12.08.2017.


824 total views, 1 views today

Suntem și aici: Mangalia_News PunctRo, pe Facebook și @Mangalia_News, pe Twitter!


Piese auto și accesorii pentru toate tipurile de autoturisme, în Mangalia, lângă Casa Tineretului:

piese-auto-mangalia.ro

Lasă un comentariu